Încheierea Simpozionului internaţional de la Roman
06.10.2002, Roman (Catholica) - În perioada 1-4 octombrie 2002, Provincia Franciscanilor Conventuali din România, împreună cu Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman, având patronajul Universităţii Pontificale Laterane, precum şi al Universităţii Pontificale „San Bonaventura” din Roma, a organizat, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la moartea pr. prof. dr. Petru Tocănel, un Simpozion internaţional de studii în memoria acestuia: „Plenitudo legis, amor veritatis – In memoriam Petri Tocănel, OFMConv”.
De-a lungul celor patru zile de lucrări, au fost prezentate mărturii din partea acelora care l-au cunoscut sau au fost studenţii părintelui Tocănel, cu privire la viaţa şi activitatea laborioasă a acestuia. Astfel, alături de mărturiile personale ale pr. Albert Petru, prof. Gheorghe Ciobanu şi pr. Anton Dămoc (93 de ani), Mons. Gianfranco Girotti, regent al Penitenţieriei Apostolice şi profesor la Universitatea Pontificale Urbaniană din Roma, a prezentat aportul părintelui în studiile de drept canonic latin, de metodologie juridică, precum şi activitatea desfăşurată în toate dicasteriile Sfântului Scaun. Pr. prof. dr. Domingo Andres Gutierrez, de la Universitatea Pontificală Laterană a prezentat operele şi scrierile pr. Tocănel, iar prof. dr. Onorato Bucci, cel care i-a urmat la catedra de drept oriental din cadrul Universităţii din Lateran, l-a prezentat ca specialist în dreptul oriental, în norme generale, istoric şi umanist.
Au intervenit, de asemenea, cu tematici legate de simpozion: prof. Alexandru Zub, de la Universitatea „Al. Ioan Cuza” din Iaşi, pr. Mihai Caităr din Munster, pr. Mihăiţă Popovici şi pr. Victor-Emilian Dumitrescu de la Institutul Teologic Franciscan din Roman. Cu această ocazie a fost înfiinţată Academia istorico-juridico-teologică „Petru Tocănel” şi deschisă Colecţia de „Studia et documenta” prin publicarea primelor două volume intitulate „Plenitudo legis, amor veritatis. In memoria Petri Tocănel”, sub îngrijirea pr. Maximilian Pal, respectiv volumul prof. Onorato Bucci, „Utrumque ius. Le ragioni del diritto nella storia della Chiesa”. La o parte din lucrări au participat şi PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi, împreună cu PS Aurel Percă, Episcop auxiliar al aceleiaşi Dieceze.
Simpozionul a cuprins în desfăşurarea sa şi o vizită la mănăstirile ortodoxe din Bucovina, precum şi un pelerinaj la sanctuarul marian din Cacica, în compania Arhiepiscopului Jean-Claude Perisset, Nunţiu Apostolic în România, care, în ziua de 4 octombrie, la Roman, a hirotonit întru diaconi un număr de 20 studenţi franciscani de la Institutul din Roman. La această celebrare au participat, alături de preoţii prezenţi, şi PS Petru Gherghel, împreună cu Episcopul auxiliar Aurel Percă.
