Aniversarea papală va aduce şi o scrisoare apostolică despre Rozar
14.10.2002, Vatican (ZENIT) - Papa Ioan Paul al II-lea intenţionează să îşi celebreze a 24-a aniversare a pontificatului său prin semnarea miercuri a unei scrisori apostolice despre Rozar. După cum a anunţat cu ceva vreme în urmă, Papa speră că documentul îi va ajuta să redescopere „frumuseţea şi profunzimea” Rozarului.
Agenţia ApBiscom a anunţat duminică faptul că documentul ar putea include cinci noi mistere pentru Rozar, despre cele mai importante momente ale vieţii publice a lui Isus („misterele luminii”). Karol Wojtyla a fost ales Papă la 16 octombrie 1978, succedându-i Papei Ioan Paul I, care a murit la o lună după alegere.
Peste 10.000 de persoane sunt aşteptate să participe la aniversarea papală de miercuri, care va coincide cu audienţa generală. Pontificatul Papei Ioan Paul al II-lea este al cincelea din istorie ca lungime. Biroul de Presă al Vaticanului a publicat o serie de date statistice care însumează activitatea Sfântului Părinte. El a făcut 98 de vizite în afara Italiei, în 129 de ţări; aceste călătorii au acoperit 1.154.997 de km. În Italia a făcut 142 de călătorii.
Papa Ioan Paul al II-lea a beatificat 1.297 de Servi ai lui Dumnezeu şi a canonizat 464 de Sfinţi. El a prezidat peste 1.055 de audienţe generale, la care au participat 16,5 milioane de pelerini. Suveranul Pontif a primit peste 1.430 de personalităţi politice, dintre care 715 şefi de state, care au venit la Vatican în vizite private sau oficiale.
El a publicat 13 enciclice şi 93 de exortaţii, constituţii, scrisori apostolice şi documente „motu proprio”. A convocat opt consistorii, a creat 201 Cardinali şi a numit 70% din cei 4.500 de Episcopi din întreaga lume. Cardinalul Camillo Ruini, Vicarul Papei pentru Roma, a anunţat o serie de activităţi religioase şi culturale care vor avea loc în timpul celui de-al 25-lea an al pontificatului. Evenimentele urmăresc să îi motiveze pe credincioşii Romei să studieze mai în profunzime Magisteriul pontificatului actualului Papă.
