Iezuiţii invită la rugăciune zilnică on-line
16.10.2002, Iaşi (Catholica) - Situl lansat ieri de iezuiţii din România, www.iezuiti.ro, oferă posibilitatea oricărui navigator pe Internet să se oprească pentru câteva minute şi să se roage. Pentru aceasta, realizatorii sitului au creat „Un loc sacru”, un colţ virtual de rugăciune.
„Te invităm să-ţi faci un Loc Sacru în viaţa ta”, se scrie pe pagina introductivă, „şi să petreci în rugăciune zece minute, aici şi acum, stând aşezat în faţa computerului tău, cu ajutorul îndrumărilor de pe ecran şi al pasajelor din Biblie alese în mod special zi de zi. Poate părea ciudat să te rogi stând în faţa ecranului computerului tău, mai ales când eşti în prezenţa altor oameni ori împresurat de zgomote care te distrag. Şi totuşi Dumnezeu este pretutindeni, învăluindu-ne în prezenţa lui şi interpelându-ne chiar şi în situaţiile cele mai neprevăzute! Când devenim conştienţi de lucrul acesta şi când avem un minim de experienţă, reuşim să ne rugăm oriunde!”
Paginile de web îl ajută pe vizitator să parcurgă un drum de rugăciune în şase etape (Prezenţa lui Dumnezeu, Descătuşarea, Cercetarea cugetului, Cuvântul, Colocviu, Concluzia), care culminează cu meditaţia unui pasaj biblic ales în mod special în fiecare zi. Dacă pentru moment aceste pasaje sunt alese după calendarul romano-catolic, realizatorii sitului au dezvăluit pentru Catholica intenţia de a crea şi o versiune bizantină, pentru credincioşii ortodocşi şi greco-catolici.
Trebuie precizat aici că iniţiativa iezuiţilor români reprezintă alinierea la un proiect iezuit internaţional dedicat rugăciunii. Pe situl iezuiţilor irlandezi, care au lansat iniţial proiectul în 2000, la adresa www.jesuit.ie/prayer/ se găsesc versiuni ale „Locului Sacru” printre altele în limbile engleză, spaniolă, italiană, japoneză, lituaniană, portugheză, coreeană, poloneză, franceză. Iar acum s-a mai adăugat o limbă: româna.