Claudiu Dumea: Codul creştin al bunelor maniere
16.10.2002, Iaşi (Catholica) - „Oamenii nu sunt întotdeauna manieraţi aşa cum ar trebui să fie”, scrie pr. Claudiu Dumea în prefeţa cărţii sale reeditate de curând. „De cele mai multe ori, în comportarea lor e mai mult aparenţă de politeţe decât politeţe. Mulţi nu au nici măcar o idee exactă despre politeţe; gândesc că ea constă, în primul rând, în a fi în ton cu moda, o caută în gesturi exterioare, pe când, în realitate, adevărata politeţe trebuie să existe în sentiment, să se nască din inimă.”
Editura Sapientia a reeditat volumul „Codul creştin al bunelor maniere”, scrisă de pr. Claudiu Dumea. Din prefaţa ei, aflăm că autorul doreşte prin cartea sa să ofere un instrument de învăţare a politeţii. Aceasta „este o artă care nu se învaţă fără oboseală. E arta cea mai grea, deoarece este atât de uşor să fii nepoliticos. Puţini reuşesc să şi-o însuşească perfect, fiindcă, în fond, nu este altceva decât un buchet de virtuţi alese.”
Chiar dacă lucrarea are ca public pe orice om dornic să se maniereze, autorul, profesor la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi, se gândeşte în primul rând la „cei pe care Dumnezeu i-a ales să fie `lumina lumii` şi `sarea pământului`”, care, cei mai mulţi, „sunt la înălţime prin calităţile lor umane, ca şi prin virtuţile creştine pe care le practică, răspunzând astfel misiunii grele pe care o au de îndeplinit în mijlocul oamenilor şi aşteptărilor Bisericii. Totuşi, pentru a fi sinceri, trebuie să recunoaştem că printre ei sunt unii care, din păcate, în materie de eleganţă în comportare lasă de dorit, cel puţin în parte. Se verifică şi în zilele noastre ceea ce acum un veac în urmă Mons. Dupanloup scria părintelui Brancherau.”
Cităm în continuare din episcopul francez: „Cât de penibil ne-a fost să vedem preoţi, excelenţi de altfel, călcând în picioare cele mai elementare norme ale bunei-cuviinţe! Acest lucru ne făcea să zâmbim şi să oftăm, pentru că sinceritatea şi intenţia dreaptă erau la ei evidente; dar demnitatea caracterului preoţesc era lezată, roadele muncii preoţeşti, împuţinate sau chiar pierdute, interesele cele mai delicate, compromise.” Autorul îşi termină astfel introducerea: „Acest cod al bunei-cuviinţe îşi propune să-i ajute pe viitorii slujitori ai altarului să evite neajunsurile pe care le deplânge episcopul francez.”
