Document papal prezentat în Catedrala din Cluj
01.11.2002, Cluj-Napoca (Catholica) - Răspunzând datoriei de a prezenta documentele Sfântului Scaun credincioşilor pe care îi păstoreşte, PS Florentin Crihălmeanu a organizat joi o seară specială dedicată scrisorii apostolice „Rosarium Virginis Mariae”.
În Catedrala greco-catolică din Cluj, sute de credincioşi au asistat la Liturghia arhierească, urmată de prezentarea celui mai recent document papal dedicat rugăciunii Rozariului. Episcopul de Cluj-Gherla a ales ziua de joi din două motive: este ziua în care se recomandă recitarea noilor mistere ale luminii şi ziua tradiţională în care tinerii vin la Catedrală pentru a-l adora pe Mântuitorul.
După Sfânta Liturghie, în prezenţa studenţilor la teologie, a călugărilor şi călugăriţelor din diferitele ordine şi congregaţii, a numeroşilor credincioşi de diferite vârste, Ierarhul greco-catolic, împreună cu o călugăriţă din Congregaţia Maicii Domnului şi de un călugăr din Ordinul Sfântului Vasile cel Mare, a prezentat şi comentat scrisoarea Papei. Prezentarea a fost susţinută şi cu imagini proiectate.
Seara a continuat cu recitarea Rozariului de lumină, condus de Mons. Mihai Todea, Protosincelul al Eparhiei de Cluj-Gherla, şi cu un moment de adoraţie. Întreg programul, început la ora 18, s-a încheiat aproape de ora 23, asistenţa plecând din Catedrală nu numai cu textul scrisorii Sfântului Părinte ci şi cu angajamentul revitalizării practicii devoţionale a Rozariului.
