Instrumente utile pentru preoţii latini
09.11.2002, Iaşi (Catholica) - Continuând seria cărţilor care se constituie în instrumente de lucru indispensabile pentru desfăşurarea pastoraţiei în Biserica Catolică, la Editura „Presa Bună” a Diecezei de Iaşi au fost reeditate: „Ritualul Botezului copiilor”; „Matricola de Botezuri”; „Matricola de Căsătorii” şi „Matricola de Înmormântări”. Cărţile sunt prezentate şi pot fi comandate on-line pe situl Diecezei de Iaşi, www.ercis.ro.
„Ritualul Botezului copiilor” este o ediţie revizuită a ediţiei în limba română din 1977, realizată după a doua ediţie tipică (1973). Revizuirea a fost făcută de Episcopia Romano-Catolică de Iaşi, ţinând seama şi de adaosurile ulterioare ale Congregaţiei pentru Cultul Divin. Cartea începe cu Decretul de promulgare a acestui Ritual, apărut în prima ediţie, apoi urmează Decretul de promulgare a ediţiei de faţă. În continuare sunt prezentate Norme generale introductive privitoare la iniţierea creştină. Ritualul propriu-zis, structurat pe o introducere, şapte capitole şi un adaos, prezintă detaliat modalitatea de desfăşurare a ceremoniei Botezului, cu indicaţii utile pentru celebrant, părinţi şi naşi (Ceremonia Botezului pentru mai mulţi copii; Ceremonia Botezului pentru un singur; Ceremonia Botezului copiilor în pericol de moarte în lipsa unui preot sau diacon; Ceremonia prezentării la biserică a unui copil care a fost deja botezat; Texte diferite folosite în cadrul celebrării Botezului copiilor – sunt capitolele de bază).
„Matricola de Botezuri”, „Matricola de Căsătorii” şi „Matricola de Înmormântări” sunt registre de evidenţă a respectivelor ceremonii din cadrul vieţii unei parohii. Formatul A4, coperţile de culori diferite, în funcţie de titlu, structura clară şi intuitivă şi caracterul indispensabil al acestor cărţi sunt argumente forte în favoarea achiziţionării acestora, se scrie pe situl Diecezei de Iaşi.
