Preşedintele CELAM şi preotul care-l însoţea, au fost eliberaţi de forţele armate
15.11.2002, Columbia (ZENIT) - Armata a anunţat astăzi eliberarea monseniorului Jorge Enrique Jiménez, preşedintele Consiliului Episcopal Latino-american, şi episcop de Zipaquirá, precum şi a parohului de Pacho (Cundinamarca), părintele Desiderio Orjuela.
Eliberarea a avut loc în cadrul unei operaţiuni militare în apropiere de Topaipi, la 147 km la nord de capitala columbiană. Conform surselor militare, trupele conduse de Comandantul Diviziei a 5-a a Armatei, Generalul Reinaldo Castellanos, au căutat locul unde se aflau prelaţii sechestraţi. În acţiune, a murit cel puţin unul dintre presupuşii sechestratori din trupele Forţelor Armate Revoluţionare din Columbia (FARC).
Se pare că grupul de sechestratori era format din patru bărbaţi şi două femei, care au fugit abandonând muniţia şi efectele personale. Episcopul şi preotul au fost transportaţi cu elicopterul la Bogota, sănătoşi şi în siguranţă, deşi extenuaţi, după cum a informat ministrul apărării, Martha Lucía Ramírez.
Prelaţii fuseseră sechestraţi luni de către persoane armate care i-au oprit în timp ce mergeau să confere mirul tinerilor din parohia Sfântul Anton din Aguilera. Sechestratorii, îmbrăcaţi civil, au oprit maşina în care călătoreau episcopul şi parohul. Un efectiv de peste o mie de militari din Forţele Militare, cu sprijin aerian şi al agenţilor de poliţie, în mare parte din cavalerie, au participat la operaţiunea de salvare, care a fost lansată chiar în ziua sechestrului şi a cuprins aproximativ zece municipii din regiunea din nordul Cundinamarca, departamentul a cărei capitală este Bogota.
