Bilanţ al SBIR la împlinirea unui deceniu de activitate
16.11.2002, Bucureşti (Viaţa Cultelor) - Preocuparea principală a Societăţii Biblice Interconfesionale din România (SBIR) constă în tipărirea şi difuzarea unui număr cât mai mare de Biblii şi alte scrieri legate de Sfânta Scriptură, în limba română, a populaţiei majoritare, precum şi în limbile minorităţilor naţionale: maghiară, romanes, ucraineană, bulgară, germană, armeană etc. În cei zece ani de existenţă, SBIR a tipărit şi difuzat 1 231 889 scrieri biblice, dintre care 529 864 au fost Biblii. Este vorba, mai precis, de 328 390 exemplare din Biblia în versiunea ortodoxă a lui Gala Galaction¸ 10 000 exemplare din Biblia jubiliară, diortosită de Î.P.S. Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului, 168 722 exemplare din Biblia în versiunea neoprotestantă a lui Dumitru Cornilescu, 22 652 exemplare din Biblia în limba maghiară, 100 exemplare din Biblia în limba armeană.
Diferenţa până la aproape 1 232 000 scrieri biblice este dată de Biblia pentru copii în limbile română, maghiară şi ucraineană – 263 639 exemplare, Noul Testament cu Psalmii în traducerea Cornilescu – 11 000 exemplare, Noul Testament în traducerea Gala Galaction şi cărţi şcolare – 37 439 exemplare, Noul Testament tradus de Î.P.S. Bartolomeu Anania – 25 000 exemplare, Mica Biblie pentru ortodocşi – 110 619 exemplare, Psaltirea pentru ortodocşi – 204 239 exemplare, Evanghelii pentru ortodocşi – 6 000 exemplare, Ghidul Ierusalimului – 5 100 exemplare, ediţii critice ale Sfintei Scripturi, dicţionare ale limbii greceşti a Noului Testament în engleză şi franceză, Biblii în limbile franceză, engleză, germană, sârbă, ucraineană – 37 209 exemplare, cele patru Evanghelii, Faptele Apostolilor, Cărţi de rugăciune în scriere Braille pentru nevăzători – fiecare în tiraj de câte 10 000 exemplare, Manual de utilizare a Bibliei – 5000 exemplare, Noul Testament în ediţie bilingvă română-maghiară – 1 500 exemplare, Synopsa celor 4 Evanghelii – 3 000 exemplare, Dicţionarul grec-român – 3 000 exemplare, casete audio în limba romanes – 380, casete audio – 1 500, Evanghelia după Marcu (Evanghelia pala o Marco) în ediţie bilingvă română-romanes (pentru aceasta din urmă s-a folosit dialectul căldărarilor) după versiunea Cornilescu şi Evanghelia după Matei (Evanghelia pala o Matei), de asemenea în ediţie bilingvă română-romanes (în dialectul ursarilor) după versiunea Galaction, fiecare în câte 1000 de exemplare, alte publicaţii religioase, precum Atlasul biblic şi Buletinul informativ al SBIR – 81 543 exemplare.
Cu sprijinul UBS, ABS şi al altor companii mari din SUA, care au oferit fonduri pentru Societăţile Biblice Naţionale, SBIR desfăşoară activităţi în cadrul programului „Opportunity 21” (O 21) şi al Programului Serviciul Mondial al UBS. Astfel, în cadrul subprogramului „Biblia – lumină pentru secolul al XXI-lea”, Biblia (în forma integrală sau în ediţii parţiale) a ajuns, distribuită gratuit, în 5 grădiniţe şi 19 case de copii, în 19 centre de îngrijire şi asistenţă pentru vârstnici, în 10 penitenciare, în cinci şcoli.
Prin programul O 21 au fost distribuite gratuit, în perioada noiembrie 2000 – noiembrie 2002, 1 630 Biblii ediţia Galaction, 1945 exemplare din Noul Testament, versiunea Bartolomeu Anania, 700 Psaltiri, 900 exemplare din Mica Biblie, 870 exemplare din Biblia ilustrată pentru copii.
Bisericile fondatoare ale SBIR şi-au exprimat încă de la început intenţia de a realiza o traducere interconfesională în limba română a Bibliei. Până acum la Bucureşti s-au desfăşurat trei seminare ale traducătorilor, în iunie 1993, în decembrie 2000 şi în mai 2001, la ultimul participând şi 10 membri ai Societăţii Biblice din Ungaria. Rezultatele de până acum constau în zece traduceri din Noul Testament şi o ediţie pilot de 1000 de exemplare din Epistola către Timotei a Sfântului Apostol Pavel.
Informaţiile au fost furnizate de P.S. Damaschin Coravu, Episcopul ortodox al Sloboziei şi Călăraşilor, vicepreşedintele SBIR, în raportul prezentat cu ocazia Zilei Bibliei, la aniversarea a 10 ani de existenţă a Societăţii Biblice Interconfesionale.
