Trimisul Papei în Uganda cere Occidentului să nu abandoneze Africa
18.11.2002, Vatican (ZENIT) - La întoarcerea sa din Uganda, trimisul Papei Ioan Paul al II-lea, care a oferit recent 500.000 de dolari ca ajutor pentru lupta împotriva Sidei din ţară, a lansat un apel pentru ca Occidentul, în mod deosebit Satele Unite, să nu uite continentul african.
Arhiepiscopul Paul Josef Cordes, preşedintele Consiliului Pontifical „Cor Unum”, a călătorit în ultimele zile ale lunii octombrie în această ţară africană pentru a sprijini munca organizaţiilor ne-guvernamentale catolice ugandeze şi a Misionarelor Carităţii, congregaţie religioasă fondată de Maica Tereza de Calcutta.
Preşedintele „Cor Unum”, organism al Vaticanului însărcinat să promoveze şi să coordoneze acţiunile organizaţiilor catolice de ajutorare, făcând un bilanţ al vizitei sale, a constatat că „urmărim cu prea multă uşurinţă televiziunea americană. CNN-ul deschide orizontul intereselor noastre, iar Africa nu este interesantă pentru Statele Unite”.
Conform arhiepiscopului german, Occidentul are multe de învăţat de la Africa. „Există multă mizerie, însă este un continent tânăr, vital, care ne poate învăţa antropologia autentică deoarece nu a trecut prin Iluminismul nostru, care implică separarea omului în multe sectoare – a constatat Mons. Cordes. Africanii au o sensibilitate mult mai puternică. Nu au nevoie de spaţii verzi pentru a descoperi natura. Şi acest lucru ar trebui să ne deschidă spre problemele şi bogăţiile Africii”. În timpul unei vizite efectuate la un centru medical, „am botezat şaizeci de copii într-o duminică seara. Este o dovadă a vitalităţii şi a bucurie pe care o învaţă de la africani `bătrânii` occidentali”, a mărturisit monseniorul Cordes.
O parte din cei 500.000 de dolari oferiţi ca ajutor de Sfântul Părinte au fost destinaţi unei ONG catolice, AVSI (Asociaţia Voluntarilor pentru Serviciul Internaţional) creată de membrii mişcării ecleziale `Comunione e Liberazione`, care-şi desfăşoară munca în colaborare cu ugandezii care lucrează în domeniu. Proiectul caută să ofere o familie celor orfani; educaţie prin construirea şi sprijinirea şcolilor; educaţie sanitară prin prevenirea SIDA; şi formare profesională, îndeosebi pentru aceia care provin din închisorile de stat pentru minori.
„În Uganda, 50% din copii şi-au pierdut cel puţin unul dintre părinţi din cauza SIDA. Mare parte dintre ei riscă să ajungă pe stradă, oferind mână de lucru criminalităţii”, arăta un comunicat de presă al `Cor Unum`, publicat în ajunul călătoriei. Pe lângă aceasta, monseniorul Cordes a oferit din partea Papei sprijinul fondării unei case pentru copiii afectaţi de boli terminale, condusă de Misionarele Maicii Tereza de Calcutta.
„Uganda – informa `Cor Unum` în ajunul călătoriei arhiepiscopului – s-a transformat în ţară-laborator în lupta împotriva Sida: este una dintre puţinele ţări în care indicele infectării cu virusul VIH a înregistrat o scădere, de la 9,51 la 8,30%”. Acelaşi comunicat continua: „aceste rezultate nu trebuie să fie un punct de sosire, ci de plecare pentru un nou interes şi pentru noi proiecte”.
