Hirotesiri şi depuneri de voturi în Catedrala din Cluj
21.11.2002, Cluj-Napoca (Catholica) - Dublu eveniment astăzi în Catedrala greco-catolică „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca, prezidată de Episcopul eparhial de Cluj-Gherla: hirotesirea a 13 lectori şi depunere de voturi de către o călugăriţă baziliană.
În data de 21 noiembrie, în sărbătoarea Intrării în Templu a Maicii Domnului, în mod tradiţional în Eparhia de Cluj-Gherla sunt hirotesiţi lectori studenţii din anul III de la Institutul Teologic Greco-Catolic „Sf. Ioan Evanghelistul”. La altar, alături de Episcop s-a aflat şi rectorul şi îndrumătorul spiritual al Institutului, iar în audienţă, bineînţeles, colegii noilor lectori.
În anul acesta, pe lângă hirotesirea celor 13 studenţi, în cadrul aceleiaşi Liturghii Arhiereşti, prezidată de PS Florentin Crihălmeanu, a mai avut loc depunerea de voturi solemne pe viaţă de către sr. Iuliana, OSBM – Mirela Niculescu. Sora baziliană a făcut o pregătire spirituală de două luni de zile, urmată de exerciţii spirituale. A studiat la Facultatea de Teologie Didactică, secţia teologie-engleză. Voturile perpetue au urmat treptelor anterioare: candidatura, postulatura, noviciatul şi junioratul.
La depunerea de voturi au asistat peste 30 de surori baziliene din toate comunităţile Ordinului din ţară. Au mai fost prezenţi de asemenea reprezentanţi ai Ordinului Sfântului Vasile, Provincia „Ss Petru şi Pavel” şi din partea Ordinului „Societatea lui Isus”.
