Statura uriasa a Mitropolitului Visarion Puiu
21.11.2002, Bucureşti (România Liberă) - A aparut de curand volumul de exceptie „Mitropolitul Visarion Puiu – Documente din pribegie (1944-1963)”, care incununeaza munca pasionata si migaloasa de ani buni a istoricului militar Dumitru Stavarache. Cartea este un eveniment, atat editorial, cat si istoriografic, o victorie a adevarului si a autenticitatii martirajului anticomunist, in Biserica Ortodoxa Romana si in istoria ultimei jumatati de veac a Romaniei, impotriva falsificatorilor si a celor ce profita de pe urma suferintelor si jertfelor adevaratilor eroi. Pentru convingerile si actiunile sale ferme antisovietice, Mitropolitul Visarion Puiu a fost condamnat la moarte de regimul comunist al lui Dej si caterisit de Sfantul Sinod al BOR, condus de „patriarhul rosu” Justinian Marina. A reusit sa se salveze in exil, fiind – in acel timp – singurul inalt ierarh ortodox roman liber. In aceasta calitate a coalizat fortele exilului romanesc din rezistenta anticomunista, intrand in legatura cu personalitatile politice ale vremii, pe care le-a indemnat pana in ultima clipa a vietii sa lupte impotriva comunismului ateu, prezicand cu clarviziunea unui profet biblic perisabilitatea unui sistem politic satanic, bazat pe distrugerea valorilor umane.
Un trist paradox romanesc face ca tocmai aceasta personalitate uriasa a rezistentei anticomuniste, figura istorica de talia marilor martiri ai Romaniei din toate timpurile, sa fie tinuta in umbra de actualul Sfant Sinod al Patriarhului Teoctist, care il considera „apostol al Bisericii si al neamului romanesc” tocmai pe Patriarhul Justinian Marina, cel care l-a caterisit pe Mitropolitul Visarion Puiu si a distrus temeliile bune ale Bisericii, punandu-le in slujba pulberii atee venite de la Moscova. Documentatia istoricului militar Dumitru Stavarache, realizata prin eforturi proprii, vine sa reaseze lucrurile in pozitia lor normala: in raport cu statura uriasa a mitropolitului Visarion Puiu, conturata din documentele inedite, senzationale, puse la dispozitie de carte, care il infatiseaza ca adevarat „apostol al Bisericii si neamului romanesc, uzurpatorul sau Justinian Marina si toate uneltele sale, pana azi, sunt doar niste pigmei pe care ziua de maine ii va matura de pe scena nemeritata a istoriei pe care s-au catarat o clipa, in locul celor care respirau lumina autentica a harului, sfintita de jertfa.
Prefata cartii dedicate Mitropolitului Visarion Puiu este scrisa de IPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul actual al Banatului, cel mai autorizat inalt ierarh ortodox roman sa reabiliteze figura istorica a martirului. Cu siguranta, Visarion Puiu ar fi trebuit canonizat recent de Biserica Ortodoxa Romana in locul slavofilului Petru Mivila din nebulosul ev mediu chirilic! Destinul de azi al Mitropolitului Corneanu seamana oarecum cu cel de ieri al Mitropolitului Visarion: acelasi strigat in pustiu impotriva tuturor, aceeasi marginalizare a unei valori autentice a Ortodoxiei, intr-o clipa istorica sufocata de simulanti si mistificatori, care nu inteleg dupa 12 ani de libertate ca nu poti falsifica la nesfarsit adevarul, ca Dumnezu nu poate fi mintit in fata, ca trecutul comunist, impreuna cu toti netrebnicii lui slujitori, este definitiv clasat de istorie. (Ion Zubascu)
