Chiara Lubich în vizită în Spania
28.11.2002, Barcelona (ZENIT) - Fondatoarea mişcării ecleziale a Focolarinilor a ajuns joi în Spania pentru a răspândi mesajul central al spiritualităţii mişcării fondate de ea – unitatea -, şi se va întâlni, cu această ocazie, cu oameni politici, călugări, membrii ai altor mişcări, reprezentanţi ai altor religii şi cu episcopii spanioli.
În această după-amiază, la invitaţia abatelui din Montserrat (Barcelona) a ţinut o conferinţă asupra comuniunii dintre carismele vechi şi noi ale Bisericii. Arhiepiscopul de Barcelona, Monseniorul Ricard María Carles, i-a cerut Chiarei să le vorbească tinerilor din dieceza sa, sâmbăta viitoare, despre vocaţie. Cardinalul Antonio María Rouco, Arhiepiscopul de Madrid, i-a cerut şi el să ţină un colocviu cu seminariştii din Madrid, vineri, 6 decembrie.
Chiara Lubich, deţinătoare a premiului UNESCO „Educaţie pentru pace” din 1996, va vizita mâine Parlamentul catalan, la invitaţia preşedintelui Camerei, Joan Rigol i Roig, şi va rosti un discurs în faţa grupului de politicieni spanioli. Întâlnirea cu reprezentanţii vieţii politice spaniole nu se va încheia aici. Marţea viitoare, 3 decembrie, Chiara Lubich va rosti în Biroul Parlamentului European în Spania, din Madrid, conferinţa de încheiere a unui seminar organizat de Mişcarea Europeană.
În Spania există circa 50.000 de focolarini, membrii şi simpatizanţi. Chiara Lubich speră să se întâlnească cu ei în timpul vizitei sale, în special la adunarea ce va avea loc duminică, 8 decembrie, în piaţa de tauri din Leganés (Madrid). Cu această ocazie se va celebra o Liturghie la care se preconizează că vor participa circa 3.000 de persoane şi care va fi transmisă de canalul 2 al televiziunii spaniole de stat.
De fapt, aceasta este prima vizită oficială pe care o face Chiara Lubich comunităţilor sale din Spania. Chiara a mai vizitat Spania în 1989, cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului de la Santiago de Compostela, la invitaţia Papei Ioan Paul al II-lea, însă nu i-a vizita niciodată pe membrii mişcării sale. În Spania, Mişcarea focolarinilor are comunităţi în Madrid, Barcelona, Pontevedra, Valencia, Bilbao, Sevilla, Gerona şi Granada.
