PNŢCD cere PSD să trateze cu seriozitate problemele greco-catolicilor
30.11.2002, Bucureşti (Catholica) - Am primit la redacţie următorul comunicat din partea Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, semnat de preşedintele acestei formaţiuni, dl Victor Ciorbea. Reproducem integral textul comunicatului, datat la 12 noiembrie:
Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, luând cunoştinţă de „Memorandumul către Statul Român” din 24 septembrie 2002 semnat de către un grup de intelectuali greco-catolici, prin care se solicită retrocedarea bunurilor confiscate de către Statul Comunist,
Constatând că Guvernul condus de către Adrian Năstase neglijează soluţionarea acestei probleme a cărei amploare a devenit deja internaţională,
Atenţionează Statul Român că refuzul de a se implica în restituirea bunurilor Bisericii greco-catolice Unită cu Roma este contrar spiritului creştin, principiilor ecumenice şi valorilor europene.
Şi
Solicită Partidului Social Democrat să trateze cu seriozitate şi celeritate aceste revendicări, pentru a nu aduce România în situaţia ruşinoasă de a pierde un nou proces la Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi pentru a arăta că a reuşit să se desprindă de mentalitatea comunistă care i-a guvernat acţiunile în ultimul deceniu.
