Pentru a fi martori ai lui Dumnezeu trebuie să experimentăm iertarea sa

04.12.2002, Vatican (ZENIT) - Bucuria ce naşte din experimentarea iertării lui Dumnezeu face din credincios martorul său în lume, a asigurat astăzi Sfântul Părinte, în timpul audienţei generale din aula Paul al VI-lea.

Comentând versetele 12 şi 16 din cunoscutul Psalm 50, „Miserere” („Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila ta”), Suveranul Pontif a ilustrat bucuria pe care o poate simţi numai cel care este conştient de gravitatea păcatului său şi de măreţia iubirii dumnezeieşti.

„Cine a experimentat iubirea milostivă a lui Dumnezeu devine mărturisitor plin de zel al acesteia, îndeosebi cei care sunt încă prinşi în plasa păcatului”, a subliniat episcopul Romei adresându-se celor peste 5.000 de pelerini. În meditaţia sa asupra Psalmului 50, Sfântului Părinte a aprofundat istoria iubirii dintre Dumnezeu şi fiinţa umană (în care este prezentă şi răzvrătirea păcătosului). În ea, are loc opera de transformare interioară împlinită de Duhul Sfânt.

De fapt, transformarea păcătosului căit, după cum a afirmat Sfântul Părinte, este „asemenea unei noi creaţii”. „Aşa cum la începuturi Dumnezeu a insuflat spiritul său materiei şi a creat persoana umană, tot aşa acum acelaşi Spirit dumnezeiesc îl re-creează, reînnoieşte, transfigurează şi transformă pe păcătosul căit, îl îmbrăţişează din nou, îl face părtaş de bucuria mântuirii”, a mai spus Sfântul Părinte. „Astfel, omul, însufleţit de Spiritul dumnezeiesc, porneşte pe drumul dreptăţii şi al iubirii”, a adăugat Papa.

„Odată ce experimentează această renaştere interioară, cel ce se roagă devine martor” al iubirii lui Dumnezeu, a subliniat Suveranul Pontif. În Psalmul „Miserere”, de exemplu, credinciosul îi promite lui Dumnezeu: „învăţa-voi pe cei fără de lege căile tale”, pentru ca – a subliniat Ioan Paul al II-lea – „să se poată întoarce, asemenea fiului risipitor, în casa Tatălui”.

Totuşi, conştient de fragilitatea sa, psalmistul lansează un strigăt dramatic: „Izbăveşte-mă de vărsare de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele” . Este o „invocare”, a subliniat Papa, care exprimă „dorinţa de purificare de rău, de violenţă, de ură prezente mereu în inima omului cu o forţă întunecată şi malefică”.

Pasajul din Psalmul 50 se încheie cu angajarea de a proclama „dreptatea” lui Dumnezeu. Termenul de „dreptate”, a subliniat Papa Ioan Paul al II-lea, „nu înseamnă propriu-zis acţiunea de pedepsire a răului de către Dumnezeu, ci arată mai degrabă reabilitarea păcătosului, deoarece Dumnezeu îşi face cunoscută dreptatea făcându-i drepţi pe cei păcătoşi. Dumnezeu nu vrea moartea celui rău, ci să renunţe la atitudinea sa şi să trăiască”.

Sfântul Părinte a continuat astfel seria de meditaţii care de mai bine de un an este dedicată psalmilor şi imnurilor din Vechiul Testament care au devenit rugăciunea zilnică a creştinilor.