Un document despre politicile şi legile nedrepte sau imperfecte din punct de vedere moral
09.01.2003, Vatican (ZENIT) - Sfântul Scaun se pregăteşte să publice un document despre poziţia pe care trebuie să o asume politicienii în faţa legilor „nedrepte şi imperfecte din punct de vedere moral”, de exemplu, cele care se referă la dreptul la viaţă şi la tutelarea familiei întemeiată pe căsătorie.
Documentul, un vademecum de aproximativ 15 pagini, a fost pregătit de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, al cărei prefect este Cardinalul Joseph Ratzinger. Documentul va fi publicat probabil în luna ianuarie a acestui an, după cum au informat surse din Vatican.
Acest document va răspunde întrebărilor care în ultimii ani au fost de o actualitate arzătoare în ambientele politice şi catolice, ca de exemplu, dacă este posibil să votezi sau să promovezi o lege care acceptă avortul, ca alternativă la o altă lege mult mai favorabilă acestuia, aflată în vigoare sau pe cale de a fi votată.
În numărul 73 al enciclicei „Evangelium vitae” (1995) a lui Ioan Paul al II-lea, este abordat deja acest argument explicând că dacă un membru al unei adunări legislative care se opune pe deplin avortului nu poate să abroge complet o lege foarte nedreaptă, da poate să o abroge parţial, poate şi în general trebuie să o facă, numai dacă nu provoacă scandal şi dacă nu se face responsabil în mod real de ceea ce cer să fie pus în vigoare dispoziţiile legislative nedrepte care nu pot fi abrogate.
