Situl săptămânii: www.greek-catholic.ro
20.01.2003, Cluj-Napoca (Catholica) - Nu întâmplător am ales săptămâna aceasta situl www.greek-catholic.ro: este situl unde s-a născut serviciul de ştiri care din 24 ianuarie 2002 poartă numele Catholica. În semn de respect pentru „strămoşul” sitului Catholica, ne-am oprit astăzi asupra acestui sit greco-catolic, cel mai bogat sit catolic românesc din câte există până şi astăzi pe Internet.
Pe acest sit apăreau pentru prima oară în 1999 ştiri din Biserica Catolică, locală şi universală. Pe acest sit a început strângerea de documente electronice, care astăzi formează bogata bibliotecă a sitului Catholica. Din păcate, odată cu lansarea sitului Catholica, Greek-Catholic a rămas mai în urmă, ambele fiind realizate de aceeaşi echipă – limitată, natural, ca forţe. Chiar şi aşa, fără o actualizare foarte frecventă, situl Greek-Catholic atrage zilnic peste 100 de vizitatori, cu sute de pagini vizualizate pe zi.
Explicaţia atracţiei constante stă desigur în volumul şi calitatea informaţiilor conţinute de sit. Cea mai vizitată secţiune este cea de Spiritualitate. Meditaţii, predici, vieţile sfinţilor, rugăciuni, cântece religioase sunt câteva din materialele cuprinse. Apoi desigur este notabilă includerea Noului Testament din versiunea ortodoxă a Bibliei, însoţită de un instrument de selectare şi căutare. Între ultimele noutăţi pe sit este şi publicarea lucrării „Patrologia” a pr. prof. dr. Ioan M. Bota.
Secţiunea Media, pe lângă ştirile şi documentele pe care le ştiţi de pe Catholica, include şi o galerie de peste o sută icoane. Secţiunea Special include pagini dedicate Postului Mare şi Postului Crăciunului. În fine, din secţiunea Varia amintim doar Colţul vesel, un loc unde vă puteţi destinde garantat. Mai departe, dacă nu l-aţi vizitat niciodată până acum, nu vă rămâne decât să o faceţi acum, cât mai rapid. Navigare plăcută!
