Adunarea Generală anuală a Asociaţiei Caritas Blaj
30.01.2003, Blaj (Catholica) - Miercuri, 29 ianuarie 2003, la Centrul de Formare al Asociaţiei Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj, a avut loc Adunarea Generală anuală a Asociaţiei. La deschiderea lucrărilor, participanţii au avut onoarea de a-l avea în mijlocul lor pe IPS Lucian Mureşan, Mitropolitul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.
IPS Lucian a adresat un cuvânt de salut şi de apreciere a activităţii Caritas. „Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj merită să trăiască” – a spus Înaltul Ierarh – „datorită atenţiei pe care o acordă celor bolnavi, marginalizaţi, neajutoraţi, în care Biserica ne învaţă să îl vedem pe Cristos”.
Din comunicatul transmis la redacţie mai aflăm faptul că lucrările Adunării Generale au fost conduse de pr. Nicolae Anuşcă, Director General al Caritas Blaj. Conform ordinii de zi, au fost prezentate: raportul de activitate al Asociaţiei, raportul financiar, şi un raport de audit extern, care au fost votate în unanimitate de membrii Adunării Generale, realizându-se astfel descărcarea de gestiune a Consiliului Director şi a Directorului General.
După prezentarea activităţii, a urmat un moment festiv în care s-au acordat o serie de distincţii persoanelor care au avut o activitate semnificativă în beneficiul Asociaţiei. S-au acordat diplome de fidelitate angajaţilor şi voluntarilor care muncesc de mai mult de 5 ani în Caritas Blaj, şi diplome de merit persoanelor care au sprijinit substanţial activitatea Asociaţiei, în special membrilor fostului Consiliu Director.
Alte puncte de pe ordinea de zi au fost: primirea de noi membri (51 de persoane au cerut să primească calitatea de membru Caritas); modificarea statutului – aprobată cu unanimitate de voturi; înfiinţarea de noi filiale; şi înfiinţarea firmei Agrocaritas. De asemenea, Directorul General a propus un nou Consiliu Director, care a fost votat în unanimitate de Adunarea Generală, având următoarea componenţă: pr. Nicolae Anuşcă, pr. William Bleiziffer, Radu Dop, Marius Bostan, Flaviu Mureşan, Coriolan Baciu, Ancuţa Sălcudean, Corina Lupeanu.
În final, s-a propus numirea unei Comisii de Cenzori şi s-a supus aprobării proiectul de buget pentru anul 2003. Proiectul a fost aprobat cu unanimitate de voturi, iar la încheierea lucrărilor, pr. Anuşcă a prezentat viziunea de dezvoltare a Caritas Blaj pe 2003. Tot în comunicat se mai spune: „După lucrările Adunării Generale, noul Consiliu Director s-a întrunit într-o şedinţă având pe ordinea de zi: aprobarea noii organigrame a Asociaţiei, aprobarea grilei de salarizare, discutarea bugetului de cheltuieli, propunerea unor politici de relaţii cu publicul şi strângere de fonduri”.
