„Nu” războiului în Irak, afirmă Consiliul Mondial al Bisericilor
13.02.2003, Vatican (Catholica) - ‘Nu’ războiului în Irak; „sunt inacceptabile consecinţele umanitare”, afirmă cu hotărâre reprezentanţii Consiliului Mondial al Bisericilor, într-o declaraţie publicată zilele trecute, după cum informează Radio Vatican.
Consiliul Mondial al Bisericilor este cel mai mare organism ecumenic, care cuprinde 342 de Biserici şi comunităţi ecleziale din peste 100 de ţări. Secretarul acestui consiliu, pastorul Konrad Raiser, a vorbit la Radio Vatican despre declaraţia pe care a publicat-o zilele trecute Consiliului Mondial al Bisericilor.
– Declaraţia a fost redactată la sfârşitul unei întâlniri care a durat trei ore, şi la care au participat circa 20 de responsabili religioşi. Scopul întâlnirii a fost acela de a stabili o poziţie comună în faţa ameninţării războiului din Irak. Papa s-a exprimat în mod clar şi puternic şi am dorit să-l sprijinim şi să-l însoţim printr-o luare de poziţie a responsabililor Bisericilor protestante şi ortodoxe nu numai europeni, dar şi nord-americani şi ai Consiliului Bisericilor din Orientul Mijlociu.
– Care este cea mai mare preocupare a responsabililor Bisericilor creştine?
– Există pericolul ca războiul să devină tot mai mult un mijloc puternic al politicii mondiale şi trage înapoi omenirea în comparaţie cu reuşitele de până acum în construirea unei ordini internaţionale întemeiată pe pace, pe reconciliere, pe dreptate şi pe renunţarea la arme. De aceea, responsabilii religioşi fac apel la Consiliul de Securitate ale ONU ca să dovedească că este păstrătorul adevărat al spiritului şi al literei Cartei Naţiunilor Unite.
– De fapt, crearea Naţiunilor Unite a fost dorită tocmai pentru a preveni războiul?
– Carta a fost adoptată la sfârşitul celui de-al doilea război mondial după distrugerile şi ambiguităţile pe care conflictul le lăsase în urmă. Articolul 2 al Cartei stabileşte cu claritate că Statele membre se angajează să rezolve disputele internaţionale fără a face recurs la forţă, decât în caz de legitimă apărare şi în faţa unui pericol iminent şi grav. Aceste condiţii nu se întâlnesc în situaţia actuală.
– Asupra acestei declaraţii a avut loc o mare convergenţă în sânul Bisericilor?
– Unul dintre lucrurile cele mai surprinzătoare dar şi încurajatoare a fost unanimitatea aproape deplină a poziţiei din interiorul Bisericilor asupra faptului că planurile de război prezentate de guvernul Statelor Unite şi de cel britanic nu pot fi legitimate nici din punct de vedere moral nici în termenii legii internaţionale.
