Pr. Rosica – numit preşedintele unui post catolic de televiziune
24.02.2003, Toronto (Catholica) - Preotul bazilian Thomas Rosica, directorul naţional în organizarea Zilei Mondiale a Tineretului din 2002, va deveni preşedintele primului post catolic naţional de televiziune din Canada, informează agenţia ZENIT.
Începând din 1 iulie, pr. Rosica va prelua conducerea postului de televiziune „Salt & Light” (în traducere „Sare şi Lumină” – amintim că tema ZMT 2002 a fost „Voi sunteţi sarea pământului… voi sunteţi lumina lumii”), au anunţat Frank Gagliano şi Rudy De Siato, preşedintele şi vice-preşedintele Corporaţiei Sf. Iosif, de care ţine această nouă reţea de televiziune.
Înainte de a se ocupa de organizarea ZMT 2002, pr. Rosica a fost director al Centrului Newman al Misiunii Catolice din cadrul Universităţii din Toronto, predând cursuri de biblic în Toronto, dar şi în Londra şi Windsor. Actualmente, postul de televiziune pe care îl va prelua în curând poate fi urmărit în Ontario, dar în timp de un an va fi disponibil în toată Canada.
Programele difuzate de acest post vor fi în mai multe limbi, precum engleza, italiana, franceza, spaniola, portugheza şi poloneza. Printre partenerii de marcă ai acestui tânăr post de televiziune se numără Telepace, SAT 2000, Pauline Communication Network şi Eternal Word Television Network.
