Episcopii filipinezi atrag atenţia asupra invalidităţii spovezii prin SMS
04.03.2003, Roma (Catholica) - Cotidianul filipinez `The Philippine Star` a publicat un comunicat al Secretarului General al Episcopatului filipinez, Mons. Hernando Coronel, care a semnalat faptul că Sacramentul Reconcilierii nu poate avea loc prin mesaje text transmise prin telefoanele celulare, informează agenţia ACI.
„Nu este licit ca credincioşii catolici să îşi mărturisească păcatele prin e-mail, fax sau mesaje prin telefonul mobil, deoarece este vorba de un sacrament care necesită întâlnirea personală cu preotul, care acţionează în numele lui Isus Cristos”, a explicat Mons. Coronel.
A fost necesară această clarificare deoarece, după cum monseniorul însuşi a semnalat, „filipinezii sunt cei mai aprigi utilizatori ai mesajelor text pe mobil, însă ultima tehnologie nu poate substitui modalităţile tradiţionale de a merge la un preot pentru a-şi mărturisi păcatele şi a se căi”. „Trebuie să protejăm confidenţialitatea şi insistăm asupra spovezii personale a penitentului în faţa preotului”, a adăugat el.
