Viaţa Creştină – ianuarie-februarie 2003
10.03.2003, Cluj-Napoca (Catholica) - A apărut un număr dublu, pe ianuarie-februarie 2003, al revistei Eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla, Viaţa Creştină. Este publicată în paginile revistei Scrisoarea Pastorală a PS Florentin Crihălmeanu la început de an: Să privim înainte cu speranţă.
De asemenea sunt reflectate evenimentele mai importante din ultima perioadă, la majoritatea dintre ele prezentându-se în mod special celebrarea lor în Eparhia de Cluj-Gherla. Astfel amintim: Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor, 18-25 ianuarie; Întâlnirea Mondială a Familiilor, de la Manila, din perioada 22-26 ianuarie; Ziua Vieţii Consacrate, din 2 februarie; celebrarea Zilei Mondiale a Bolnavului, din 11 februarie.
Asociaţia Cercetaşii Munţilor face un raport al activităţilor din această iarnă, cuprinzând tabăra la Mogoşa; Serbarea de Crăciun şi mersul la colindat; ieşirea trupei de cercetaşe la Şirioara. La intrarea în Postul Mare din ritul bizantin, revista oferă cititorilor Mesajul din acest an al Papei, pentru această perioadă, şi o predică ţinută în Duminica I din Post din anul 2002, la Sf. Liturghie transmisă de Radio Vatican, de către pr. Mihai Frăţilă, vicerector al Colegiului Pio Romeno din Roma. În pagina 19, este relatată o premieră în cadrul învăţământului clujean: olimpiada de religie greco-catolică.
Din suplimentul Revelaţii editat de către elevii Liceului Teologic I. M. Klein din Cluj-Napoca reţinem articolele cu titlul: Cartea lucrurilor de pe urmă sau Enigmele Morţii; Cu cât comunicăm mai puţin, cu atât trebuie să comunicăm mai mult: logic. Studenţii Institutului Teologic Sf. Ioan Evanghelistul ne propun în suplimentul Apostolul iubirii articole despre Sfântul Iosif, protectorul Bisericii Universale; Puterea de rugăciune a copiilor; Responsabilitatea dragostei părinteşti.
