Cardinalul Martini lansează un mesaj de pace
12.03.2003, Ierusalim (Catholica) - În numărul de astăzi al cotidianului Vaticanului, `Osservatore Romano`, Cardinalul Carlo Maria Martini, Arhiepiscop emerit de Milano, aflat în an sabatic la Ierusalim, rupe tăcerea pentru a lansa un mesaj de pace.
După ce explică motivul tăcerii sale de până acum, Cardinalul subliniază faptul că rupe tăcerea datorită gravei situaţii actuale de ameninţare a păcii şi de violare a păcii. Apelurile puternice şi comune la pace sunt motiv de bucurie, pentru că denotă dorinţa mare, spontană, răspândită şi unanimă de pace. În această dorinţă există o rază din dorinţa de pace care este dar al lui Dumnezeu, a păcii pe care Dumnezeu a oferit-o la Betleem celor pe care-i iubeşte.
Această dorinţă de pace ne îndeamnă însă să reflectăm asupra a trei lucruri. În primul rând, la faptul că pacea are un preţ. Chiar şi „non-violenţa” evanghelică are un preţ precis: „Celui ce voieşte să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa”, spune cardinalul citându-l pe evanghelistul Matei. Asta înseamnă că trebui să fim dispuşi – explică în continuare Card. Martini – să plătim un preţ şi chiar să renunţăm la ceva la care avem dreptul. Nu este suficient să invocăm pacea: „este nevoie să fim dispuşi să sacrificăm ceva de-al nostru pentru acest mare bine, şi nu doar la nivel personal, ci şi la nivel de grup, de popor, de naţiune”.
În al doilea rând, pacea nu este un edificiu solid, zidit în întregime o dată pentru totdeauna, ci seamănă mai degrabă cu un cort, cu un castel de nisip, care trebuie păzit şi reconstruit mereu cu infinită răbdare, continuă cardinalul. Aşadar nu este suficient să facem apel doar la consideraţii de ordin etico-politic: cine are dreptate, cine a greşit, cine e agresorul, cine e cel agresat, folosirea legitimei apărări, eventualitatea posibilităţii unui război drept, etc. „Trebuie să avem curaj pentru proclamări profetice, care să ţină cont de caracterul precar şi păcătos al situaţiei istorice a omenirii”, explică în continuare Cardinalul Martini.
În al treilea rând, datorită motivelor enunţate anterior, o pace serioasă şi durabilă, acolo unde persistă motive de grave conflicte, are întotdeauna ceva `miraculos` în sine, ceva improbabil, ceva `de sus`, de aceea „cine crede în Dumnezeu trebuie să o ceară în rugăciune cu toate puterile şi chiar şi cine nu crede trebuie să o ceară din adâncul conştiinţei sale, gata să se sacrifice pe sine”.
Pacea posibilă trebuie căutată şi trebuie să mijlocim pentru ea neobosiţi, cu perseverenţa, creativitatea şi tenacitatea de care dă dovadă Papa Ioan Paul al II-lea. „Pacea nu poate fi decât rodul dreptăţii”, adaugă Cardinalul în mesajul său, „rodul acelei dreptăţi care se poate totodată dobândi şi cu preţul unor sacrificii şi al unor renunţări a indivizilor sau a grupurilor în vederea unui bine comun superior şi împărtăşit”. Pacea este aşadar „rodul unei dreptăţi care participă la dreptatea divină, adică a unei dreptăţi care este şi iertătoare, milostivă, reabilitatoare, capabilă să uite nedreptăţile suportate”.
