În Biserică lipsesc îndrumătorii spirituali buni

14.03.2003, Roma (Catholica) - Ieri s-a încheiat la Facultatea de Teologie a Universităţii `Teresianum` din Roma a 44-a „Săptămână de Spiritualitate”, o săptămână dedicată în principal problemei îndrumării spirituale, informează agenţia Zenit. `Săptămâna de Spiritualitate` este o iniţiativă în domeniul pastoraţiei spiritualităţii, care datează din 1960, şi este organizată de `Teresianum`, universitatea părinţilor carmelitani desculţi din Roma.

La `Săptămâna de spiritualitate` participă în fiecare an bărbaţi şi femei, preoţi, călugări, călugăriţe şi laici. Printre participanţii la simpozionul din acest an se numără Roseta Napolitano, Luis Jorge Gonzalez, pr. Marko Ivan Rupnik, pr. Benito Goya şi familia Cappello, din comunitatea `Gloria lui Dumnezeu`.

Conform pr. Jesús Castellano, consilier în Congregaţia pentru Doctrina Credinţei şi vice-decan la `Teresianum`, „lipsesc persoanele care să ofere acest timp preţios pentru a asculta, care să o facă cu înţelepciune şi iubire, care să fie totodată docţi şi cu o spiritualitate înaltă”.

– `Săptămâna` se adresează persoanelor religioase?
– `Săptămâna de spiritualitate` este deschisă tuturor. Printre participanţi se numără în bună parte călugări şi călugăriţe, dar de fiecare dată sunt şi laici, preoţi, seminarişti, care urmăresc cu atenţie temele abordate.

Avem ocazia să treacă pe la catedra de la `Teresianum` o pluralitate de tendinţe spirituale. În acest an am avut bucuria ca `Săptămâna` să fie deschisă de pr. Marko Ivan Rupnik, un foarte cunoscut teolog şi artist.

La sfârşit, conferinţele vor fi publicate în `Rivista di Vita spirituale` şi într-un volum aparte. Cele 44 de volume de până acum sunt deja o mică enciclopedie de spiritualitate şi dau o idee despre temele abordate în Biserică de-a lungul ultimelor decenii ale secolului al XX-lea.

– Tema `Săptămânii` din acest an tratează despre mistagogie şi însoţire spirituală. Ce este mistagogia?
– Prin mistagogie se înţelege în limbaj tehnic iniţierea la misterul creştin, celebrarea lui şi însoţirea spirituală pentru asimilarea şi personalizarea acestuia.

Este un termen recuperat din vechea tradiţie a cultelor păgâne, pe care Părinţii Bisericii l-au aplicat iniţierii creştine – Botezul, Mirul şi Euharistia – şi care astăzi, în cadrul Teologiei spirituale, se aplică şi acestei introduceri frumoase, înţelepte şi concrete la misterul lui Dumnezeu şi la o viaţă creştină în creştere, aşa cum este cazul exerciţiilor spirituale şi al îndrumării spirituale.

Catehismul Bisericii Catolice foloseşte acest termen deoarece pare potrivit pentru limbajul sacramental, dar şi pentru a trezi în credincioşi dorinţa de a intra în mister prin intermediul credinţei, de a participa în mod deplin la actul liturgic, şi de a continua să asimileze, cu ajutorul altor mijloace personale şi comunitare, acest mister în viaţa de fiecare zi conform propriei vocaţii.

– Ce înseamnă liturgia cotidiană ca mistagogie universală a Maicii Biserici, titlul intervenţiei dumneavoastră la `Săptămâna de Spiritualitate`?
– Liturgia, înţeleasă, celebrată, asimilată, este prima şi fundamentala mistagogie a creştinului.
Şi este totodată mistagogia universală a Bisericii. Valabilă pentru toţi, deschisă tuturor, completă în conţinuturile şi în formele sale. Este biblică prin referinţa sa la cuvânt, sacramentală deoarece misterul ne este oferit în semnele sacramentale. Este eclezială şi obiectivă, şi nu doar individuală şi subiectivă, deoarece eficacitatea ei ne-o asigură Biserica însăşi. În fiecare zi, prin cuvântul lui Dumnezeu, prin rugăciunea orelor, pentru cei care o celebrează, prin Euharistie, Biserica ne oferă darul relaţiei personale cu misterul trinitar.

În peregrinarea de zi cu zi nu ne lipseşte mana cuvântului şi a Euharistiei, cu care fiecare, conform vocaţiei sale, trăieşte comuniunea cu Dumnezeu în istorie.

– Este necesar să confruntăm experienţa spirituală proprie cu a altora?
– Pr. Rupnik şi pr. Benito Goya aminteau la deschiderea `Săptămânii de spiritualitate`, legat de însoţirea spirituală, marea nevoie care există de persoane care să ştie să asculte şi să ofere un serviciu personalizat, necesitatea ca astăzi să se confrunte propria experienţă spirituală şi căile care se parcurg cu un adevărat discernământ al voinţei lui Dumnezeu şi al drumului necesar pentru a ajunge la această vocaţie universală de sfinţenie.

Lipsesc persoanele care să ofere acest timp preţios pentru a asculta, care să o facă cu înţelepciune şi iubire, care să fie totodată docţi şi cu o spiritualitate înaltă, cum dorea Sfânta Tereza, care să facă persoanele să crească în libertate spirituală.

– Cum se formează un îndrumător spiritual?
– În sectorul cultural anglo-saxon se deschid centre pentru formarea îndrumătorilor spirituali. Tradiţia antică ne aminteşte că este un minister deschis atât bărbaţilor cât şi femeilor, atât clericilor cât şi laicilor.

Se deschid, apoi, perspectivele unei noi mentalităţi, însă este nevoie de o bună teologie şi de capacitatea de sintonie care permite Duhului Sfânt să lucreze prin intermediul oamenilor, pentru a-i face să crească maturi, ca fii ai lui Dumnezeu, adevăraţi discipoli ai lui Isus, apostoli ai Împărăţiei.

– Este mai corect să vorbim de însoţire spirituală sau de îndrumare spirituală?
– Astăzi se vorbeşte mai mult de însoţire spirituală decât de îndrumare spirituală, datorită unei necesare schimbări de limbaj şi de atitudine care respinge îndrumarea spirituală impusă şi favorizează dialogul în Duhul şi supunerea reciprocă la voinţa lui Dumnezeu, cu delicateţea cu care Dumnezeu însuşi ne tratează, şi care solicită răspunsul nostru liber şi generos.

Există, totuşi, o preferinţă în unele ambiente pentru vechiul concept de paternitate şi maternitate spirituală, desigur cu intenţia bună de a transmite, în dragoste faţă de înţelepciune şi cu respectarea libertăţii, aceeaşi acţiune a lui Dumnezeu care ne-a creat liberi şi aşteaptă de la noi un răspuns de filiaţie liberă şi eliberatoare.

Într-o lume în care pare să lipsească adevărata paternitate care să o reflecte pe cea a lui Dumnezeu, cu autoritatea sa de iubire care este propusă şi nu impusă, pentru mulţi a întâlni un părinte spiritual este un har.