În 2002 s-au înregistrat 578 de mii de cereri de azil
17.03.2003, Geneva (Catholica) - Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru refugiaţi (UNCHCR), în raportul pe anul 2002, a declarat că s-au înregistrat anul trecut 587 de mii de cereri de azi în întreaga lume, după cum informează Radio Vatican.
Cel mai mare număr de cereri a fost înregistrat din partea cetăţenilor irakieni, peste 51 de mii de cereri, urmaţi de locuitori ai fostei Iugoslavii care au prezentat în total circa 33 de mii de cereri.
Din ultimele date statistice elaborate de acest organism al ONU rezultă că în ultimul an s-a înregistrat o uşoară scădere a numărului total de cereri, care în anul 2001 s-au ridicat la 620 de mii. Aceste date scot în evidenţă faptul că ameliorarea situaţiei din ţările de origine influenţează în mod direct asupra diminuării cererilor de azil.
Această tendinţă este confirmată, printre altele, şi în cazul celor din Afganistan, Sierra Leone şi Sri Lanka, unde evoluţia pozitivă a proceselor de pace a determinat diminuarea numărului cererilor de la 43% la 30% faţă de procentul din anul 2001.
Marea Britanie este din nou ţara care a primit cele mai multe cereri: 111.000. În ţările din Uniunea Europeană numărul total de cereri de azil a rămas cam acelaşi. Însă, a avut loc o schimbare în ce priveşte distribuţia cererilor între diferitele ţări. Acest fenomen a fost mai evident în ţările din nordul Europei, unde introducerea în Danemarca şi în Ţările de Jos a unei legislaţii mai restrictive în ceea ce priveşte azilul a contribuit la o scădere netă a numărului cererilor, care a crescut în schimb în Elveţia.
