De ce sprijină Papa rolul ONU
18.03.2003, Vatican (Catholica) - Duminică, Papa Ioan Paul al II-lea a lansat un apel împotriva unui război în Irak şi a cerut soluţii paşnice din partea Organizaţiei Naţiunilor Unite, mărturisind experienţa personală pe care a trăit-o în timpul celui de-al II-lea Război Mondial.
Profesorul de istorie Giorgio Rumi, de la Universitatea de stat din Milano şi colaborator la `Osservatore Romano`, a explicat într-o declaraţie acordată Radioului Vatican că apelul Sfântului Părinte se bazează pe experienţa personală a acestuia, deoarece „este polonez şi ştie ce înseamnă un atac nedrept din două părţi”.
Papa Ioan Paul al II-lea „ştie că nu se poate continua pe drumul din prima jumătate a secolului al XX-lea: trebuie luat un altul”, subliniază istoricul italian. În activităţile organizaţiilor internaţionale Papa găseşte „mijloace importante pentru a trece la depăşirea acestui stil de relaţii între popoare”, a afirmat Prof. Rumi.
Istoricul italian a recunoscut că drama provocată de criza irakiană este divizarea Europei şi divizarea dintre Europa şi Statele Unite, ceea ce este îngrijorător deoarece pe această colaborare s-a sprijinit întreaga lume în secolul al XX-lea. „Tot ceea ce am făcut, inclusiv în ce priveşte răspândirea libertăţii şi a democraţiei, derivă dintr-un acord între cele două ţărmuri ale Atlanticului”, afirmă prof. Rumi. „Să vezi că totul se pierde în fum e un spectacol tragic. E necesar să refacem unitatea”, a adăugat Rumi. „Operaţiunea nu este uşoară – a afirmat el în încheiere. Probabil au existat erori şi de o parte şi de alta, neînţelegeri de ambele părţi”.
