Vizita noului Nunţiu Apostolic în Republica Moldova
07.04.2003, Chişinău (Catholica) - În perioada 2-6 aprilie 2003, noul Nunţiu Apostolic pentru Republica Moldova, IPS Jean-Claude Perisset, a efectuat prima sa vizită în această ţară, în noua sa funcţie. IPS Jean-Claude Perisset, care este ambasador al Sfântului Scaun în România începând din 12 noiembrie 1998, a primit această nouă însărcinare la data de 22 martie 2003.
Pe data de 2 aprilie 2003, la amiază, însoţit de reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, şi escortat de o maşină oficială a poliţiei, Nunţiul a fost primit la sediul Episcopiei romano-catolice de Chişinău de către Episcopul Anton Coşa, şi de majoritatea clerului acestei Dieceze. În timpul prânzului solemn, IPS Perisset i-a înmânat Episcopului scrisoarea de recomandare din partea Secretarului de Stat, Cardinalul Angelo Sodano, care a fost apoi citită în faţa celor prezenţi. Episcopul a ţinut o scurtă cuvântare, i-a prezentat preoţii, a descris pe scurt Moldova cu tradiţiile ei, dieceza şi problemele ei, oferindu-i Nunţiului spre amintire un frumos obiect tradiţional încrustat cu emblema Moldovei.
A doua zi, Nunţiul Apostolic a vizitat Ministerul Afacerilor Externe, şi înainte de întâlnirea cu preşedintele ţării, Voronin Vladimir, pentru prezentarea scrisorilor de acreditare, a avut întâlniri oficiale cu ministrul de externe, Nicolae Dudău, şi cu decanul corpului diplomatic, ambasadorul Turciei, Ogus Ozge. În ziua de vineri, 4 aprilie, au mai prezentat scrisorile lor de acreditare alţi trei ambasadori, printre care şi cel al României, dl. Filip Teodorescu. Întâlnirea cu preşedintele a fost şi o ocazie de dialog, fiind abordate probleme ce ţin de activitatea Bisericii Catolice din Moldova, dar şi aspecte ale societăţii moldave în general.
Nunţiul de origine elveţiană a vizitat şi câţiva ambasadori rezidenţi la Chişinău, precum şi pe cei doi Mitropoliţi ai Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova. De asemenea, Înalt Preasfinţia sa a vizitat mai multe comunităţi catolice, peste tot fiind întâmpinat cu multă bucurie de preoţi, călugăriţe şi credincioşi. În toate întâlnirile sale cu comunităţile catolice, Nunţiul a amintit invitaţiile Sfântului Părinte adresate credincioşilor în ultimele două scrisori apostolice ale sale, „Novo millennio ineunte” şi „Rosarium Virginis Mariae”, de a înainta în larg şi de a-l contempla pe Cristos cu ochii şi cu inima Mariei.
Dumincă, 6 aprilie, IPS Jean-Claude a prezidat Sf. Liturghie în Catedrala romano-catolică din Chişinău. La încheierea vizitei, s-a declarat plăcut surprins de realitatea întâlnită în Republica Moldova, bucurându-se de faptul că a avut ocazia de a evalua viaţa Bisericii din această ţară, în anii de libertate. Luni dimineaţa, după Sfânta Liturghie, Nunţiul s-a întors în România, făcând un popas în Moldova românească, cu o scurtă vizită la Episcopia de Iaşi.
