Unirea – martie 2003
08.04.2003, Blaj (Catholica) - În contextul desfăşurării războiului din Irak, pr. dr. Cristian Barta, membru în colectivul de redacţie al publicaţiei Unirea a Mitropoliei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, vorbeşte în numărul pe luna martie al acestei publicaţii despre „Pacea din lume şi pacea din noi înşine”: „Remarcăm cu durere faptul că pacea este adesea înţeleasă doar ca echilibru al unor factori exteriori, ca lipsă a conflictelor cu aproapele. Aceasta este indiscutabil pace, pace omenească, dar istoria ne demonstrează caracterul ei relativ. (…) Pacea nu constă doar în încheierea unui acord în care sunt garantate drepturi şi obligaţii reciproce, ci este înainte de toate rodul unirii spirituale cu Adevărul şi cu dragostea lui Dumnezeu.”
Din pagina Biserică şi societate reţinem articolele „Coerenţă şi angajament în viaţa politică”, semnat de fr. Ionel Antoci, care prezintă nota doctrinală emisă de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei în care li se reaminteşte creştinilor implicaţi în viaţa politică câteva principii care să îi ghideze; şi „A fi pensionar”, semnat de Otilia Bălaş, care ne vorbeşte despre „Viaţa Ascendentă” din Oradea, mişcarea pensionarilor catolici: „Ca o ripostă la marginalizarea pe care societatea ne-o rezervă, Biserica vine să ne spună că pensionarea nu este o retragere, o renunţare, ci o nouă etapă a vieţii căreia îi putem da un sens creştin”.
În paginile puse sub genericul Lumina credinţei, pr. prof. William Bleiziffer publică un comentariu asupra unei rugăciuni a Sfântului Efrem Sirul, supranumită şi „rugăciunea Postului Mare”, iar pr. Bernard Ştef A.A. vorbeşte despre „Suferinţele Mariei în timpul patimilor”, în care redă cuvintele pe care Sf. Bernard i le-a adresat Preasfintei Fecioare: „Durerea a străpuns sufletul tău, de aceea noi mărturisim că eşti mai mult decât martiră, căci în tine compătimirea a întrecut cu mult patima trupului”.
