Misiuni populare la Oradea, în pregătirea pentru Paşti
09.04.2003, Oradea (Catholica) - În acest Post Mare, la biserica „Sfântul Gheorghe” din incinta Spitalului Clinic de Neurologie şi Psihiatrie din Oradea, pr. paroh Olimpiu Todorean organizează Misiuni populare, susţinute de Episcopi, sub titlul „Fiul Omului – Fiul lui Dumnezeu”, pentru pregătirea spirituală a credincioşilor pentru sărbătoarea Paştilor 2003.
După cum ne-a explicat părintele paroh, expresia „Misiuni populare” desemna înainte de 1948 acţiunile călugărilor franciscani de a merge prin parohii, pentru a predica, înainte de marile sărbători de Paşti şi de Crăciun. Pr. Todorean s-a hotărât să propună din nou această expresie, în locul actualelor „zile de reculegere” sau „seri duhovniceşti”.
Aceste Misiuni populare constau în patru zile: 3, 10, 17 şi 22 aprilie, în care, după celebrarea, începând de la orele 17, a Vecerniei în biserică, patru Episcopi vor susţine câte o meditaţie. Este vorba despre PS Aurel Percă, Episcop Auxiliar romano-catolic de Iaşi; PS Petroniu Sălăjanul, Episcop Vicar al Episcopiei Ortodoxe a Oradiei, Bihorului şi Sălajului; PS Alexandru Mesian, Episcop greco-catolic de Lugoj; PS Virgil Bercea, Episcop greco-catolic de Oradea.
În intenţia organizatorilor stă dorinţa ca, plecându-se de la umanitatea lui Isus Cristos, să se dezvolte tema dumnezeirii Sale, garanţie a îndumnezeirii noastre. Astfel, Episcopii prezintă umanitatea şi divinitatea lui Cristos plecând de la diferite pasaje evanghelice: „Şi a fost chemat şi Isus şi ucenicii săi la nuntă” (Ioan 2,2) – prezintă PS Aurel Percă; „Şi, iată, furtună mare s-a ridicat pe mare, încât corabia se acoperea de valuri; iar El dormea” (Matei 8,24) – prezintă PS Petroniu Sălăjanul; „Şi a lăcrimat Isus. Deci ziceau Iudeii: Iată cât de mult îl iubea” (Ioan 11,35-36) – prezintă PS Alexandru Mesian; „Părinte, de voieşti, treacă de la Mine acest pahar. Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă” (Luca 22,42) – prezintă PS Virgil Bercea.
La prima dintre aceste misiuni, au participat atât bolnavi din spital, cât şi credincioşi din Oradea, în număr total de aproximativ 150. Parohia pune la dispoziţia credincioşilor preoţi pentru spovezi şi cuminecări. Pr. Todorean şi-a exprimat bucuria pentru faptul că Episcopii au acceptat invitaţia sa, deşi nu este vorba decât despre o biserică parohială, dintr-o parohie în formare, şi nu despre o catedrală, de exemplu, unde ar fi avut un auditoriu mult mai mare.