Evreii din întreaga lume celebrează Paştele
17.04.2003, Roma (Catholica) - Ieri seara au început celebrările pentru Sărbătoarea Pesach, a Paştelui evreiesc, care în acest an cade în preajma celui creştin. Paştele este cea mai importantă celebrare pentru comunitatea ebraică, şi este cunoscut şi sub numele de „sărbătoarea azimilor”, în amintirea ultimei cine consumată în grabă înainte de fuga din Egipt. Cu această ocazie, Radio Vatican i-a luat un interviu şefului rabin din Milano, Giuseppe Laras.
– Ce este Paştele evreiesc şi cum se celebrează?
– Este un moment foarte important în istoria religioasă a poporului evreu, pentru că aminteşte ieşirea evreilor din robia egipteană. Aşadar aminteşte prezenţa lui Dumnezeu în viaţa Poporului, în istorie, aminteşte faptele sale minunate, aminteşte deschiderea Mării Roşii… Evenimentul eliberării din robia Egiptului este un eveniment care este amintit în fiecare an în seara de Seder.
– Există o întreagă simbolistică şi un ritual extrem de deosebit. Vreţi să ne explicaţi sensul lor?
– Da. În timpul cinei din Seder sunt anumite lucruri pe care le mâncăm şi care au o valenţă simbolică: iarba amară aminteşte amărăciunile părinţilor noştri în Egipt, apoi un fel de marmeladă care însoţeşte iarba amară tocmai pentru a sublinia că după amărăciunile robiei a venit dulceaţa libertăţii…
– În acest moment particular de conflict, Paştele poate să asume o semnificaţie în plus, diferită?
– În celebrarea Paştelui, noi, evreii, dar şi alţii, şi creştinii, trebuie – după părerea mea – să ne concentrăm asupra valorii vieţii, asupra valorii eliberării, asupra refuzării violenţei şi a robiei; şi trebuie să privim înainte, spre un viitor care să nu cunoască violenţă, sânge, lacrimi. Paştele evreiesc să ne stimuleze să continuăm să sperăm în această direcţie.
– După părerea dumneavoastră, care sunt semnele lui Dumnezeu pe care poporul evreu le află astăzi în istoria sa?
– Mâna lui Dumnezeu este mereu prezentă în istorie; va călăuzi omenirea. Paştele înseamnă ‘a trece dincolo’, ‘a merge dincolo de contingenţa’ poate violentă, poate tristă; a privi spre un viitor care să ne vadă uniţi ca omenire, cu alte sentimente şi în alte contexte.
