Liturghia Învierii pentru surdo-muţi
29.04.2003, Timişoara (Catholica) - Numărul de astăzi al Evenimentului Zilei prezintă un articol despre singurul preot din Timişoara care celebrează Sfânta Liturghie pentru persoane cu deficienţe auditive. Pr. Eugen Bendariu a celebrat duminică Învierea Domnului Isus Cristos, alături de cei 100 de credincioşi ai comunităţii speciale pe care o păstoreşte.
Părintele Eugen a fost timp de 16 ani diacon, mai întâi la Catedrala mitropolitană, apoi la o parohie din localitate. În fiecare primăvară însă, diaconul îşi pierdea vocea, cel mai adesea neputând sluji de Paşti. Un consilierul de la Mitropolie i-a propus atunci să se ocupe de cei cu deficienţe de auz. „M-am gândit că e bine, mai ales că ştiam prea bine drama lor, pentru că am crescut cu mama hipoacuzică.” Preotul a acceptat, a făcut şase luni un curs pentru a învăţa limbajul mimico-gestual, şi din mai anul trecut a început să îi păstorească pe surdo-muţi.
Liturghia specială pentru aceste persoane durează o oră şi un sfert şi a suferit unele modificări. Astfel, „auzi-ne” rostit adesea în Liturghie a fost înlocuit cu „vezi-ne”. Preotul slujeşte cu faţa la popor, şi prin gesturi dar şi recitând textele, pentru ca să i se poată citi cuvintele după mişcarea buzelor. Preotul a declarat că doreşte să aibă o sală specială, înclinată, pentru a putea fi uşor văzut de toţi. „Acum suntem ca o mare familie, eu şi credincioşii neauzitori”, a spus pr. Eugen Bendariu în încheierea articolului din Evenimentul Zilei.
