Spania evanghelizatoare, aceasta este calea
05.05.2003, Madrid (Catholica) - Ieri, după Liturghia de canonizare a celor cinci sfinţi spanioli, Papa Ioan Paul al II-lea le-a adresat tuturor celor prezenţi un mesaj, înainte de a se ruga rugăciunea mariană `Regina Coeli`, adăugând la sfârşit câteva cuvinte în mod liber:
Vă mulţumesc pentru prezenţa voastră aici astăzi, venind din toate părţile teritoriului spaniol. Deşi v-a costat sacrificii, a meritat. Plaza de Colón s-a transformat astăzi într-un mare lăcaş pentru a primi această măreaţă celebrare, unde ne-am rugat cu devoţiune şi am cântat cu entuziasm.
Ne aflăm în centrul Madridului, aproape de marile muzee, biblioteci şi alte centre ale culturii bazate pe credinţa creştină, pe care Spania, ca parte din Europa, a ştiut să o ofere Americii prin evanghelizarea ei, şi apoi în alte părţi ale lumii. Locul aminteşte, apoi, vocaţia catolicilor spanioli de a fi constructori ai Europei şi solidari cu restul lumii.
Spania evanghelizată, Spania evanghelizatoare, aceasta este calea. Să nu neglijaţi niciodată această misiune care a înnobilat ţara voastră în trecut şi care este o provocare curajoasă pentru viitor.
Mulţumesc tinerilor spanioli, care au venit ieri în număr atât de mare pentru a demonstra societăţii moderne că este posibil să fii modern şi profund fidel lui Isus Cristos. Ei sunt marea speranţă a viitorului Spaniei şi al Europei creştine. Viitorul le aparţine… La revedere, Spania!
