„Ciudad Nueva” lansează Biblia Patristică
07.05.2003, Madrid (Catholica) - Editura spaniolă „Ciudad Nueva” lansează Biblia Patristică, o colecţie care va reuni în douăzeci şi opt de volume întreg canonul Scripturilor, şi principalele comentarii ale Părinţilor Bisericii, o iniţiativă lansată de teologii americani şi prezentată acum şi în limba spaniolă.
Primul volum, care cuprinde Cartea Genezei 1-11, este prezentat de Cardinalul Antonio María Rouco Varela, Arhiepiscop de Madrid. „Bogăţia scrierilor patristice, atât din Orient cât şi din Occident, este inseparabilă de exegeza biblică”, afirmă cardinalul. „Această colecţie – adaugă el – va servi fără îndoială la a-i cunoaşte mai mult şi mai bine pe Sfinţii Părinţi ca cititori ai Cuvântului şi reprezentanţi ai unei teologii speciale în care se descoperă acţiunea Duhului în ascultarea în rugăciune a `paginii sacre` „.
Referindu-se la Cartea Genezei, Arhiepiscopul de Madrid adaugă că este vorba de „una din cărţile cele mai comentate în Biserica primară, fascinantă prin relatările creaţiei lumii şi a omului. În acestea se întâlnesc armonizate tradiţiile iudaice şi creştine, şi se anticipează marile teme doctrinale care se vor dezvolta în celelalte cărţi ale Revelaţiei”.
