Persoana, în centrul studiului filosofic şi teologic
09.05.2003, Vatican (Catholica) - Papa Ioan Paul al II-lea i-a primit în această dimineaţă în Aula Paul al VI-lea pe participanţii la Congresul Internaţional promovat de Universitatea Pontificală din Lateran, pe tema „Ioan Paul al II-lea: XXV de ani de Pontificat – Biserica în slujba omului”.
Suveranul Pontif a amintit în discursul său cele trei vizite pe care le-a făcut în timpul pontificatului său la Universitatea Pontificală din Lateran şi anii când era profesor la Cracovia
şi la Lublin: „Cunoştinţele dobândite atunci mi-au fost de folos pentru ministerul pastoral pe care l-am desfăşurat mai întâi la Cracovia şi, apoi, ca Succesor al lui Petru, în slujirea pe care continui să o desfăşor spre folosul întregului Popor al lui Dumnezeu. În fiecare fază şi etapă a vieţii universitare şi a ministerului pastoral, unul dintre punctele esenţiale de referinţă a fost pentru mine atenţia faţă de persoană, pusă în centrul oricărui studiu filosofic şi teologic”.
„De aceea, am apreciat – a continuat Papa Ioan Paul al II-lea – faptul că pentru a aminti cei douăzeci şi cinci de ani de pontificat aţi dorit să promovaţi acest Congres asupra unei teme mai actuală ca oricând: `Biserica în slujba omului!`, care necesită participarea unui mare număr de exponenţi ai Curiei Romane şi din lumea culturii”.
Sfântul Părinte a subliniat că „slujirea permanentă a `adevărului` omului îi pasionează pe cei care sunt preocupaţi ca acesta să se cunoască tot mai mult pe sine şi să perceapă în mod mai conştient, dorinţa de a-l întâlni pe Cristos, deplina realizare a omului. Iată un domeniu de acţiune şi pentru voi, care doriţi să contribuiţi cu dinamism misionar la aflarea unor noi căi de evanghelizare a culturilor”.
„Cristos – a continuat Papa – este adevărul care îi eliberează pe cei care îl caută cu sinceritate şi perseverenţă. El este adevărul pe care îl proclamă Biserica fără zăgaz în diferite moduri, răspândind unica Evanghelie a mântuirii până la marginile pământului şi inculturând-o în diferite părţi ale lumii”.
Papa Ioan Paul al II-lea şi-a încheiat discursul rugându-se pentru toţi aceia care lucrează şi învaţă în Universitatea din Lateran: „Fie ca studiile voastre teologice, filosofice şi ştiinţifice să-l ajute pe omul contemporan să înţeleagă mai bine nostalgia după Dumnezeu ascunsă în lăuntrul fiecărui suflet”.
