Muzeele din Vatican găzduiesc o expoziţie de artă contemporană
24.05.2003, Vatican (Catholica) - Ieri a fost inaugurată în Sala Multifuncţională a Muzeelor din Vatican expoziţia “Muzeele din Vatican şi arta contemporană. Achiziţii din 1980 până în 2003”. Expoziţia pune accent pe interesul deosebit cu care Papa Ioan Paul al II-lea, continuând linia Papei Paul al VI-lea, a încurajat mereu “misiunea spirituală privilegiată a artiştilor care s-au oprit asupra temei sacre”.
Tocmai datorită acestei atenţii deosebite a actualului Papă, în ultimele decenii Colecţia de Artă Religioasă Modernă a Muzeelor din Vatican s-a mărit cu un număr impresionant de opere de o importanţă deosebită. Expoziţia este dedicată Sfântului Părinte, cu ocazia celui de al 25-lea an de pontificat.
Din 1980 şi până astăzi, au intrat în Colecţia de Artă Religioasă Modernă a Muzeelor din Vatican circa 350 de opere: sculpturi, picturi şi desene. Artiştii sunt îndeosebi italieni, dar sunt şi câteva excepţii (câţiva artişti francezi, spanioli şi un american). Opera cea mai semnificativă din expoziţie este un tablou intitulat „Căderea îngerului” – care a fost ales de organizatori drept logo al expoziţiei -, realizat de un pictor italian, Marino Marini.
