În 2004, un congres mondial pentru relansarea vieţii consacrate
03.06.2003, Roma (Catholica) - Preşedintele Uniunii Superiorilor Generali, Alvaro Rodriguez din Congregaţia Fraţilor Şcolilor Creştine, a anunţat sâmbătă iniţiativa superiorilor generali ai congregaţiilor masculine şi feminine de a organiza în 23 şi 24 noiembrie 2004 un congres mondial pentru relansarea vieţii consacrate, după cum a informat agenţia `Vidimus Dominum`.
Congresul are tema „Pasiune pentru Cristos, pasiune pentru omenire. Caritas Christi urgent nos”, şi este deja considerat „un kairos, un har pentru Viaţa religioasă în această fază de schimbare, de trecere de la aspectul occidental la multiculturalitate”, după cum a declarat Fr. Alvaro Rodriguez.
Organizatorii se aşteaptă ca la eveniment să participe circa 900 de persoane consacrate, reprezentând confederaţiile masculine şi feminine ale congregaţiilor, teologii şi institutele de formare. În toamnă va fi pus la punct programul la care va lucra o comisie teologică. Printre problemele de fond, Fr. Alvaro Rodriguez a indicat importanţa de a se „deschide multiculturalităţii” şi de a reflecta „dacă este mai important să se păstreze iniţiativele sau să se deschidă spre necesităţile lumii de astăzi”.
