Recenzie: Matrix – Reîncărcat
23.06.2003, Washington (Catholica) - Lansat în România exact acum o lună, filmul „Matrix – Reloaded” se află constant pe primul loc în topurile din ţara noastră, după numărul de persoane care l-au vizionat. Catholica îşi propune să ofere consumatorilor serviciilor noastre, periodic, recenzii la filme, pentru a oferi un ghid eventualilor spectatori. Recenziile se bazează pe cele realizate de Biroul pentru Filme al Conferinţei Episcopale Americane, cu acceptul directorului CNS (Catholic News Service). Mai jos am selectat nişte fragmente doar, datorită lungimii recenziei.
Luptători pentru libertate de la marginea societăţii, conduşi de un hacker mesianic, înfruntă creaturile maşinii care a înrobit restul omenirii într-o iluzorie închisoare a minţii, pentru a-i folosi pe oameni ca sursă de energie, în pelicula plină de efecte speciale „Matrix – Reîncărcat” (Warner Bros). Inspiraţi de literatura fantastică a lui Philip K. Dick, şi luând idei dintr-un mozaic de tradiţii – incluzând filosofia greacă, misticismul gnostic şi spiritualitatea orientală – regizorii Larry şi Andy Wachowski, care în 1999 au redefinit genul SF cu filmul „Matrix”, pun întrebări vechi de când lumea despre natura realităţii şi libertatea voinţei, pe fundalul unui viitor sumbru.
Din păcate, violenţa filmului, fascinantă vizual, dar care a adus un bine meritat R (adica cu acces restricţionat) ca rating, umbreşte intriga incitantă a filmului, făcând din acest thriller SF mai degrabă un film – rafinat, e drept – în genul jocurilor cu împuşcături (shoot-`em-up). În timp ce din punct de vedere vizual, noul film îşi depăşeşte mult predecesorul, la capitolul naraţie nu există mari noutăţi. Povestea filmului oferă propriu-zis cadrul pentru o dezlănţuire de adrenalină.
O mare parte din scenariu – ca şi în primul film – constă în evadări şi urmăriri, punctate de extinse scene de luptă kung-fu, ce sfidează gravitaţia, o luptă constantă între Neo şi personajul negativ al agentului Smith (Hugo Weaving) – care este de fapt un program inteligent. Neo, ale cărui puteri extraordinare de a manipula reţeaua Matrix au crescut exponenţial, trebuie să îşi împlinească destinul mesianic, pe fondul pericolului ca Zionul să fie ras de maşinării.
Scriitorul Orson Scott Card spunea cândva că genul science fiction este unul dintre puţinele tărâmuri rămase în cultura modernă în care se poate practica o serioasă reflecţie teologică şi filosofică. Totuşi, deşi autorii filmului au îngrămădit în el motive creştine şi aluzii mitologice, complotul rămâne prea complex şi adesea incoerent, afectând orice pretenţie filosofică.
Într-una din scenele filmului, Neo află că o versiune anterioară a reţelei Matrix a eşuat deoarece lumea fabricată era prea perfectă, sugerându-se astfel faptul că suferinţa este o componentă obligatorie în ecuaţia vieţii – o viziune teologică consecventă cu concepţia creştină asupra naturii umane decăzute în urma păcatului strămoşesc. Totuşi, aceasta, ca multe alte meditaţii existenţiale din film, rămâne o idee filosofică ce nu prinde vigoare în naraţie. Şi continuarea, ca şi prima parte, explorează teme provocatoare pentru minte, eşuând însă până în final.
Datorită numeroaselor scene de violenţă, unor insinuări sexuale şi unor blasfemii, Biroul pentru Film al Conferinţei Episcopilor Catolici Americani clasifică filmul cu A-IV – adică pentru adulţi, cu rezerve. Asociaţia Americană pentru Filme îl clasifică cu R – adică cu acces restricţionat.
