Papa le mulţumeşte tinerilor şi contează în continuare pe ei
13.10.2003, Vatican (Catholica) - În duminica dinainte de celebrarea aniversării a 25 de ani de pontificat, Papa Ioan Paul al II-lea, în mesajul adresat credincioşilor înainte de a se ruga împreună cu ei rugăciunea mariană Angelus, a amintit primul său Angelus, recitat la 22 octombrie 1978, şi le-a mulţumit în mod deosebit tinerilor, care i-au fost mereu alături în timpul pontificatului său.
Iubiţi fraţi şi surori!
-
Joia viitoare, pe 16 octombrie, se va împlini cel de-al 25-lea an al meu de pontificat. La ora 18, în Piaţa Sfântul Petru, voi celebra o Liturghie solemnă de mulţumire. Le mulţumesc încă de pe acum celor care vor dori să mi se alăture cu rugăciunea lor, mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru asistenţa sa continuă şi prevăzătoare.
-
Îmi revin în minte zilele din octombrie 1978. Mă gândesc astăzi în mod deosebit la primul meu Angelus pe care l-am recitat de la această fereastră, la 22 octombrie. În misterul Întrupării, pe care ne ajută să-l contemplăm această rugăciune, am căutat atunci să „cuprind întreg viitorul pontificatului, al Poporului lui Dumnezeu şi al întregii familii umane, deoarece – spuneam atunci – familia începe din voinţa Tatălui, însă întotdeauna este concepută în inima Mamei” (Insegnamenti, I, 1978, 43).
-
Acum, în timp ce mă gândesc cu recunoştinţă la trecut, privirea mea se îndreaptă spre tineri, cu care am legat încă de la începutul ministerului meu petrin un dialog preferenţial. Îmi amintesc că, la încheierea acelui prim Angelus, am adăugat un salut special pentru ei spunând: „Voi sunteţi viitorul lumii, voi sunteţi speranţa Bisericii, voi sunteţi speranţa mea”.
Trebuie să recunosc că răspunsul tinerilor a fost cu adevărat încurajator. Astăzi aş vrea să le mulţumesc că mi-au fost mereu aproape în timpul acestor ani şi aş vrea să ştie că în continuare contez pe ei. Îi încredinţez ţie, o Maria, care eşti tinereţea veşnică a Bisericii. Ajută-i să fie gata şi disponibili faţă de voinţa lui Dumnezeu, pentru a construi cu generozitate o lume mai dreaptă şi mai fraternă.
