Papa Ioan Paul al II-lea, neobosit căutător al unităţii
21.10.2003, Bucureşti (Catholica) - IPS Ioan Robu, Arhiepiscop şi Mitropolit de Bucureşti, luând cuvântul în cadrul sesiunii omagiale organizate de Academia Română cu ocazia împlinirii a 25 de ani de pontificat ai Papei Ioan Paul la II-lea, a afirmat că Suveranul Pontif este un „neobosit căutător al unităţii”, şi a amintit vizita Papei în România, din mai 1999, când Sfântul Părinte a vorbit mult şi despre ecumenism, după cum aflăm de pe situl Arhidiecezei de Bucureşti, www.arcb.ro.
„Am căutat unitatea cu toate forţele mele şi voi continua să mă dăruiesc acestui ideal până la sfârşit”, a spus Suveranul Pontif în timpul întâlnirii sale cu Preafericitul Părinte Teoctist şi cu cei 35 de Mitropoliţi şi Episcopi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Aceste cuvinte ale Papei „sintetizează angajamentul său în dialogul pentru reconcilierea Bisericilor creştine nu doar în cadrul vizitei sale în România, prima într-o ţară majoritar ortodoxă, ci din momentul în care a fost ales Papă pe 16 octombrie 1978”, a afirmat IPS Ioan Robu.
Glasul profetic al Papei a răsunat fără încetare de-a lungul celor 25 de ani de pontificat ai săi, şi acelaşi glas „a răsunat şi în urechile românilor care au asistat fie prin intermediul televiziunii, fie personal la venirea Sfântului Părinte, pelerin plin de credinţă şi speranţă, în România. `Românie, ţară punte între Orient şi Occident, punct de răscruce între Europa Centrală şi cea Orientală (…), vin la tine în numele lui Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi al Preasfintei Fecioare Maria`”.
Dintre aspectele esenţiale ale ecumenismului Papei Ioan Paul al II-lea, IPS Robu a amintit iubirea fraternă, dialogul, mărturia vieţii, studiul aprofundat şi cunoaşterea valorilor celuilalt, rugăciunea continuă, convertirea interioară, sacrificiul. „Toate acestea sunt importante pe drumul spre unitate în viziunea Papei Ioan Paul al II-lea”, a afirmat în continuare Mitropolitul de Bucureşti, dar a adăugat că totuşi nu sunt de ajuns, „pentru că nu ne este dat nouă să facem unitatea”.
„Ea este darul Domnului. Şi acest aspect, poate cel mai important al ecumenismului, Sfântul Părinte nu pierde nici o ocazie pentru a-l reaminti. L-a spus la Bucureşti afirmând: `Această unitate a creştinilor este înainte de toate opera Duhului Sfânt, de invocat fără încetare`. L-a spus pelerinilor români prezenţi la Roma în timpul Marelui Jubileu: `Unitatea Bisericii este un dar al Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt, pe care trebuie să îl invocăm neîncetat. Ea este în acelaşi timp şi un angajament încredinţat fiecăruia dintre noi, un drum pe care trebuie să îl parcurgem cu perseverenţă, chiar dacă uneori riscăm să ne descurajăm`. Şi îl repetă neîncetat pe străzile lumii unde merge pentru a-l vesti pe Cristos şi dorinţa lui `ca toţi să fie una` „.
IPS Ioan Robu a amintit de asemenea strigătul spontan: `Unitate`, `Unitate` al mulţimii aflate în Piaţa Izvor, strigăt care „a rămas pe buzele Sfântului Părinte şi nu încetează să bată în inima sa”. În încheierea intervenţiei sale, Arhiepiscopul de Bucureşti a citat cuvintele pe care Papa le-a adresat în primul său discurs pe pământul nostru: „Românie, întemeiază-ţi viitorul mai departe pe stânca tare a Evangheliei. Cu ajutorul lui Cristos vei fi protagonista unei noi perioade de entuziasm şi curaj. Vei fi naţiune prosperă, pământ roditor de bine, popor solidar şi făcător de pace”.
