Sfinţii amintesc identitatea fundamentală şi misiunea Bisericii
22.10.2003, Traian (Catholica) - Luna octombrie a fost o lună plină de evenimente deosebite pentru Biserica universală: aniversarea pontificatului Papei, consistoriul şi crearea a noi Cardinali, celebrarea Zilei Mondiale a Misiunilor, şi canonizarea şi respectiv beatificarea unor misionari: preoţii verbiţi Arnold Janssen şi Josef Freinademetz, şi respectiv Maica Tereza de Calcutta.
Vineri, 17 octombrie, şi duminică, 19 octombrie, în Dieceza de Iaşi, mai precis la Traian, au avut loc o serie de conferinţe, organizate de Misionarii Cuvântului Divin (verbiţi), în cadrul cărora a fost amintit exemplul de slujire misionară al fondatorului Misionarilor verbiţi, pr. Arnold Janssen şi al colaboratorului său apropiat, pr. Josef Freinademetz, canonizaţi de Papa Ioan Paul al II-lea la 5 octombrie 2003. Catholica i-a luat un interviu superiorului comunităţii din Traian a părinţilor verbiţi, pr. Gianfranco Maronese, SVD.
– La 5 octombrie, Papa le-a prezentat credincioşilor doi verbiţi ca modele de sfinţenie – pe fondatorul vostru, pr. Arnold Janssen, şi pe colaboratorul său apropiat, pr. Josef Freinademetz – pe care i-a canonizat. Ce ne pot spune nouă astăzi aceşti doi misionari?
– Canonizarea nu se face doar ca o recunoaştere a sfinţeniei personale sau pentru a prezenta un nou mijlocitor la Dumnezeu; fiecare canonizare presupune un anumit număr de virtuţi care să fie imitate de creştinii de astăzi şi care au fost trăite şi mărturisite de viaţa acelui sfânt. A. Janssen şi J. Freinademetz ne amintesc identitatea fundamentală şi misiunea Bisericii. Biserica trebuie să fie o comunitate care îşi deschide braţele spre toate popoarele, construind o unire care ocroteşte şi apreciază bogăţia diversităţilor.
Vieţile lor ne oferă şi o imagine a Împărăţiei în care toate popoarele şi culturile diferite ajung la plinătatea lor primind valorile lui Cristos, făcându-le să depăşească prea multele rasisme şi etnocentrisme, prea multele temeri şi diviziuni în faţa diferitelor forme religioase, recuperând astfel o adevărată mentalitate catolică/ecumenică. Şi ca să fiu scurt, aceşti doi mari misionari ne învaţă cât este de importantă cunoaşterea Cuvântul revelat al lui Dumnezeu şi iubirea faţă de acesta. Trăind într-o lume multiculturală şi multireligioasă, ei ne învaţă cum trebuie să convieţuim în ciuda diferenţelor luminaţi de iubirea lui Cristos, Cuvântul întrupat.
– Înainte de a începe opera sa misionară, pr. Arnold spunea odată că „Domnul provoacă credinţa noastră să realizeze ceva nou…”. Care credeţi că este acel „ceva nou” pe care sunt chemaţi verbiţii să îl realizeze la începutul celui de-al treilea mileniu?
– Am amintit deja: specificând mai mult, aş spune că cei 6000 de misionari verbiţi împreună cu Surorile Duhului Sfânt şi ale Adoraţiei perpetue, Congregaţii fondate de pr. A. Janssen, sunt chemaţi să realizeze şi să răspândească la începutul celui de-al treilea mileniu un dialog profetic care se concretizează în evanghelizare şi reevanghelizare, în angajarea în favoarea celor săraci şi marginalizaţi, în mărturia interculturală, într-o înţelegere şi colaborare interreligioasă.
– Congregaţia dumneavoastră este prezentă în 63 de ţări. De când sunt prezenţi verbiţii în România şi unde?
– În România am fost prezenţi încă dinainte de comunism prin câţiva preoţi profesori şi formatori la Bucureşti. Prezenţa lor a fost cerută ca ajutor în formarea noilor preoţi din acel timp, iar angajarea lor spirituală şi culturală a fost mult apreciată. Această prezenţă a trebuit să se încheie odată cu venirea comunismului.
După revoluţie, primul verbit prezent în România a fost Mons. John Bukovsky, Nunţiul apostolic, care a iubit această ţară şi a cunoscut-o foarte bine. Apoi, la cererea Episcopilor, am venit doi preoţi verbiţi în 1991 pentru a construi şi ulterior a conduce un Centru de formare şi de exerciţii spirituale care s-a realizat în Casa de Reculegere de la Traian – Săbăoani (NT), pentru a promova şi misionarismul universal al Bisericii, pentru a spori apostolatul biblic şi ecumenic. Suntem prezenţi şi la Roman (casa de formare), şi în plus în Republica Moldova, la Stăuceni – Chişinău, cu o parohie.
– Vorbiţi-ne despre activitatea dumneavoastră aici, în România.
– Activitatea noastră în România s-a dezvoltat şi lărgit de-a lungul acestor ani: înainte de toate ne ocupăm cu pastoraţia tineretului, cu exerciţiile spirituale şi cursurile de formare teologică în Seminarele din Iaşi şi Roman. Apoi, cu publicarea fascicolelor duminicale (acum difuzate în întreaga ţară cu un tiraj săptămânal care depăşeşte 5000 de exemplare), a unor broşuri pastorale şi formative, a calendarului creştin (catolic şi ortodox), publicarea revistei pentru persoanele consacrate, o şcoală de teologie de trei ani pentru formarea laicilor, şi alte iniţiative.
– Ce proiecte de viitor aveţi?
– În viitor dorim să continuăm pe drumul deja început în domeniul formativ/spiritual şi cel editorial, mereu în slujba Bisericilor locale şi în comuniune cu ele; în plus, dorim să accentuăm activitatea noastră de formare a conştiinţei misionare universale şi biblice pe care o considerăm foarte importantă pentru viitorul Bisericii române. De asemenea, dorim ca activitatea noastră formativă să se lărgească mai mult spre laici şi în sectorul ecumenismului.
– Vă mulţumim mult pentru gândurile împărtăşite.
– Mulţumesc şi eu, şi sper ca spiritualitatea acestor doi noi sfinţi să aducă multe roade de sfinţenie şi de evanghelizare profundă în Biserica universală.
