A V-a ediție a pelerinajului Arhidiecezei la Noviodunum și Niculițel

04.06.2026, București (Catholica) - Credincioșii din Arhidieceza Romano-Catolică de București s-au reunit vineri, 29 mai, și sâmbătă, 30 mai 2026, la mormântul sfinților martiri dobrogeni, într-un pelerinaj al credinței, condus de ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București. Au participat mai multe sute de pelerini veniți din București, Brăila, Constanța, Tulcea și împrejurimi. Evenimentul din acest an a marcat o premieră spirituală deosebită: organizarea primei vigilii de rugăciune direct pe situl arheologic al vechii cetăți Noviodunum (Isaccea).
Pelerinajul de două zile a debutat vineri după-amiaza la situl Arheologic Noviodunum, un spațiu sfințit de mărturia primilor creștini. Situată pe teritoriul actual al orașului Isaccea, vechea cetate romano-bizantină Noviodunum reprezintă unul dintre cele mai importante puncte strategice de la Dunărea de Jos. Ridicată pe un promontoriu stâncos, în cel mai îngust punct de trecere a fluviului dinaintea Deltei, ea a servit de-a lungul secolelor drept bază principală pentru flota romană Classis Flavia Moesica și nod comercial crucial. Din punct de vedere spiritual, pământul Noviodunului este un adevărat relicvar, fiind sfințit prin jertfa și martiriul primilor creștini din secolele III-IV.
Întrucât ÎPS Aurel Percă nu a putut fi prezent la această primă parte a programului de vineri, cuvântul de deschidere a fost rostit de sr. prof. Rodica Miron, directoarea Colegiului Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din București, în calitate de organizator principal al evenimentului. În discursul său, sr. Rodica a adresat calde mulțumiri autorităților locale și tuturor celor implicați pentru sprijinul substanțial oferit în coordonarea logistică și spirituală a pelerinajului. Oaspeții au fost salutați de gazdele locale, reprezentate de primarul orașului Isaccea, Neculai Ștefan, și de reputatul arheolog dr. Aurel-Daniel Stănică din cadrul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea.
Arheologul Aurel Stănică a oferit pelerinilor o prezentare captivantă a sitului, punând în lumină importanța istorică și creștină a cetății dunărene. La deschidere au participat, de asemenea, viceprimarul localității, Radu-Daniel Chițu, și un preot ortodox din Isaccea, dând mărturie despre armonia confesională din regiune. Prima zi a culminat cu Sfânta Liturghie concelebrată de pr. Romeo Horvat (parohul comunității „Sfânta Lucia” din Greci), PR. Maricel Bulai (profesor la Colegiul „Sfântul Iosif” din București) și pr. Paul Isciuc (colaborator la parohia romano-catolică din Brăila).
După o cină festivă, organizată după modelul agapei creștine, a urmat Veghea nocturnă de rugăciune, organizată direct pe situl de la Noviodunum. Descrisă de participanți ca fiind un succes remarcabil și o experiență de neuitat, vigilia a cuprins un marș al tăcerii prin Cetate, efectuat de un grup de elevi de la Colegiul Catolic Sf. Iosif sub cerul Dobrogei fremătând de nori negri, urmată de Calea Crucii pe urmele pătimirii Domnului și a martirilor. Fiecare din cele 14 stațiuni, marcate în prealabil cu câte o candelă aprinsă – ce reușea cu greu să străpungă întunericul, reprezentau istoria unui martir din diferite etape ale istoriei Bisericii, începând de la martirii din Noviodunum și Halmyris, continuând cu perioada medievală și sfârșind cu martirii din perioada comunistă.
Un moment de o intensă trăire spirituală l-a constituit ritualul intitulat „Biletele pentru eternitate”. Reuniți în jurul unui foc de tabără, pelerinii au fost ajutați de pr. Maricel Bulai să descifreze simbolismul focului, cu exemple din Vechiul și Noul Testament, încredințând la sfârșit intențiile lor de rugăciune lui Dumnezeu, prin mijlocirea sfinților martiri. La sfârșit, biletele pe care pelerinii își scriseseră gândurile au fost culese de doi voluntari și aruncate simbolic în foc, totul încheindu-se cu binecuvântarea finală care a pecetluit o noapte plină de har. Apoi pelerinii s-au retras pentru câteva ore de odihnă, fie în camerele din situl arheologic, fie la parohiile catolice învecinate sau la pensiunile din apropierea Cetății.
Sâmbătă, 30 mai, pelerinii au pornit spre Niculițel, locul unde s-au adunat grupuri mari venite cu autocarele din București, Ploiești, Brăila, Tulcea, Constanța și alte comunități din țară. Deși ploaia deasă și vântul puternic au forțat renunțarea la tradiționala procesiune de la troița din marginea satului Niculițel până la Bazilica paleocreștină, atmosfera de rugăciune nu a fost știrbită. Sfânta Liturghie solemnă a fost prezidată de ÎPS Aurel Percă, înconjurat de un număr mare de preoți veniți din orașele Arhidiecezei de București. Conform frumoasei tradiții locale, construite pe parcursul celor cinci ani, la pelerinajul de la Bazilica paleocreștină din Niculițel au participat, alături de comunitatea catolică, și reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române: PS Visarion, Episcopul Tulcii, și pr. protopop Gabriel One.
În cadrul omiliei, ÎPS Aurel Percă a subliniat rolul fundamental pe care pelerinajul îl are în viața fiecărui creștin, fiind un motor de însuflețire spirituală și o ocazie unică de a reînnoi cinstirea sfinților martiri care și-au vărsat sângele pentru Cristos pe aceste meleaguri. Arhiepiscopul a salutat prezența înalților oaspeți, chiar în cadrul Sfintei Liturghii, mulțumindu-i Preasfințitului Visarion pentru frumoasa colaborare și pentru deschiderea spre unitate. Un moment de o profundă încărcătură fraternă a avut loc la finalul celebrării, când ÎPS Aurel Percă și PS Visarion s-au îmbrățișat călduros și au schimbat daruri simbolice, reconfirmând legăturile strânse de respect și credință comună dintre cele două comunități. Apoi IPS Percă a adresat mulțumiri tuturor pelerinilor prezenți, oficialităților și în mod deosebit echipei de organizare de la Colegiul „Sfântul Iosif”.
Pelerinajul din acest an rămâne o mărturie vie a faptului că, dincolo de vreme sau încercări, credința aduce oamenii împreună, transformând istoria locului într-un izvor permanent de har și reculegere pentru toate generațiile. El rămâne în același timp un arc de unire între noi și martiri, așa cum ne-a vorbit Domnul prin curcubeul arcuit pe cerul Noviodunumului, după ropotul de ploaie. (Sr. prof. Rodica Miron pentru ARCB.ro)
