Familia, inima noii evanghelizări – 20 de ani de la Carta drepturilor familiei (I)

23.10.2003, Bucureşti (Catholica) - Ieri, 22 octombrie 2003, s-au împlinit 20 de ani de când Sfântul Scaun a promulgat Carta drepturilor familiei, document care poate fi găsit în limba română pe Internet în biblioteca sitului Catholica. Având în vedere această aniversare, revista electronică Familia creştină, lansată chiar la această dată, a publicat un articol intitulat „Familia, inima noii evanghelizări – 20 de ani de la Carta drepturilor familiei”, semnat de pr. Claudiu Bărbuţ, de la Consiliul Pontifical pentru Familie.

În început, pr. Claudiu afirmă că această Cartă, apărută în urma cererii adresate Papei Ioan Paul al II-lea de către Sinodul desfăşurat în 1980 cu tema „Datoriile familiei creştine în lumea de astăzi”, „rămâne la fel de actuală astăzi ca şi acum douăzeci de ani”. În Carta drepturilor familiei, Sfântul Scaun „face un apel către toate Statele, organizaţiile internaţionale şi toate instituţiile şi persoanele interesate, pentru respectarea acestor drepturi şi asigurarea recunoaşterii lor efective şi a observării lor… Sfântul Scaun a cerut colaborarea Conferinţelor episcopale din întreaga Biserică, precum şi a experţilor în materie proveniţi din mai multe culturi.”

Partea a doua a articolului pr. Bărbuţ tratează Conţinutul şi structura Cartei: o Prezentare, un Preambul şi 12 articole. Părintele se opreşte în mod deosebit asupra Scopului şi a destinatarilor Cartei, şi face şi un scurt comentariu al Preambulului: „Fiindu-i încredinţată exclusiv căsătoriei misiunea transmiterii vieţii, putem spune că ea reprezintă leagănul în care se poate dezvolta copilul în pace şi armonie. În cadrul familiei se întâlnesc, cresc şi se susţin generaţii diferite, şi se ajută reciproc să crească în înţelepciune umană şi să armonizeze drepturile individului cu alte instanţe ale vieţii sociale. De aceea, familia şi societatea, care sunt în mod reciproc legate vital şi organizatoric, au o funcţie complementară în apărarea şi în progresul binelui umanităţii şi al fiecărei persoane”.

În partea a III-a este prezentată Actualitatea acestei Carte: „drepturile familiei rămân drepturi care trebuiesc cucerite în fiecare zi, de către fiecare guvern şi fiecare societate. Experienţa diverselor culturi de-a lungul istoriei au dovedit că este necesară, din partea societăţii, recunoaşterea şi să apărarea instituţiei familiale. De aceea, societatea, şi în mod particular Statul şi organizaţiile internaţionale, trebuie să protejeze familia cu măsuri cu caracter politic, economic, social şi juridic, cu scopul de a consolida unitatea şi stabilitatea familiei, astfel încât aceasta să-şi poată exercita funcţia sa specifică.”

Paşi înainte în respectarea acestor drepturi îi constituie adoptarea în unele ţări a unui cod al familiei, „cu mai multe sau mai puţine imperfecţiuni”, iar pasul înapoi apariţia de noi modele de convieţuire cu care este comparată familia. Părintele analizează de asemenea influenţele pe care le au asupra familiei – „unica instituţie în planul creaţiei lui Dumnezeu capabilă de a forma integral omul” – procesul de secularizare, relativismul moral, individualismul şi hedonismul. În acest context sunt citate atât Mesajului Conferinţei Episcopale Catolice din România pe tema familiei, din 22 mai 2003, cât şi cuvintele Cardinalului Klaus Küng, responsabil al Comisiei pentru Familie din cadrul Conferinţei Episcopale Austriece: „O societate poate fi sănătoasă dacă promovează idealul realizabil al unei familii cu mulţi fii, întemeiată pe căsătorie”.

O temă importantă tratată în articol este „Dreptul la emigrare nu în defavoarea comuniunii familiale”, ţinând cont de faptul că în ultimul timp „s-a mărit numărul cuplurilor care sunt forţate (din cauza situaţiei economice familiale) să trăiască separat, unul dintre soţi fiind cel care se sacrifică, plecând într-o altă ţară, pentru a salva această situaţie. Uneori acest sacrificiu se soldează şi cu destrămarea familiilor şi abandonarea copiilor”. Părintele subliniază că dreptul legitim la emigrare „trebuie conciliat cu celelalte drepturi şi îndatoriri pe care fiecare persoană care face parte din societate este obligată să le respecte şi să le îndeplinească… Odată ce o persoană liberă îşi dă consimţământul în cadrul căsătoriei, prioritatea devine familia, şi orice decizie ia, trebuie să o facă în comuniune cu membrii acestei comunităţi care i-a fost încredinţată. Această idee trebuie întărită şi de dreptul la un salar just, drept care de multe ori nu este respectat în propria ţară şi de aceea este căutat în altă ţară”.

Articolul 12 din Carta drepturilor familiei subliniază „dreptul muncitorilor emigranţi de a vedea propria familie unită cât mai repede posibil”, şi faptul că „familiile de emigranţi au dreptul la respect pentru propria cultură şi la a primi susţinere şi asistenţă pentru integrarea în comunitatea căreia îi aduc propria lor contribuţie”. „Toate aceste lucruri se pot realiza dacă există o colaborare între instituţii şi dacă membrii Bisericii vor reuşi să se coordoneze pentru elaborarea unei structuri sociale în cadrul fiecărei ţări unde se află emigranţi români.”