Comuniştii chinezi au închis 392 de temple şi biserici
11.11.2003, Hong Kong (Catholica) - Oficiali comunişti din provincia răsăriteană chineză Zhejianghave au închis sute de temple budiste şi de biserici care nu aparţineau organizaţiilor religioase autorizate de stat, precum Asociaţia Patriotă Catolică Chineză, după cum a anunţat agenţia CWNews, citând o informaţie a Centrului de Informare pentru Drepturile Omului şi Democraţie cu sediul la Hong Kong.
Conform acestui centru, 392 de temple budiste şi de biserici creştine au fost închise, în cadrul unei campanii împotriva „membrilor cheie ai grupurilor religioase ilegale” din districtul Deqing. Centrul mai informează că 4 biserici şi 24 de temple au fost distruse complet, iar 92 de temple au fost confiscate pentru a fi utilizate ca „centre de divertisment”.
Luna trecută, Fundaţia `Cardinal Kung`, cu sediul al Stamford (Connecticut) informa că guvernul chinez arestase circa doisprezece preoţi şi seminarişti catolici, în timp ce aceştia participau la o reculegere spirituală. Arestarea a avut loc la 20 octombrie, la Gaocheng (districtul Shigiazhuang), în provincia chineză Hebei, iar întâlnirea fusese organizată de Biserica Catolică „clandestină”, şi deci nu era aprobată de guvern.
