Apartenenţa culturală nu este o baricadă
12.11.2003, Vatican (Catholica) - Arhiepiscopul Giuseppe Pittau, S.J., din cadrul Congregaţiei pentru Educaţie Catolică, a intervenit ca delegat al Sfântului Scaun la cea de A XXI-a Sesiune a Conferinţei Permanente a Miniştrilor Europeni ai Învăţământului, care a avut loc la Atena (Grecia), în 10-12 noiembrie 2003. În discursul său, Mons. Pittau a subliniat că tema sesiunii – „Educaţia interculturală: gestionarea diversităţii, întărirea democraţiei” -, „nu ar putea fi mai relevantă. Începutul noului mileniu este caracterizat de o excepţională mobilitate şi migraţiune a popoarelor, care face societăţile noastre europene tot mai multietnice şi multiculturale”.
Arhiepiscopul a subliniat succesul eforturilor depuse în promovarea dialogului interreligios şi intercultural care „ne permit să anticipăm o viziune a unităţii în diversitate”, oferind „speranţă pentru viitor”. „Este important – a continuat Mons. Pittau – să ştim cum să apreciem valorile propriei culturi; dar este necesar şi să evităm să transformăm propriul sens de apartenenţă culturală într-o baricadă împotriva celorlalţi. Un antidot necesar la un asemenea risc este cunoaşterea altor culturi, o cunoaştere care să nu fie condiţionată de prejudecăţi negative”.
Delegatul Sfântului Scaun a subliniat de asemenea responsabilitatea educaţiei de a învăţa „respectul faţă de celelalte culturi, de a-i încuraja pe indivizi să redescopere bogăţia istoriei şi a valorilor altor culturi. (…) Acest lucru înseamnă a parcurge un itinerar formativ şi educativ care să ducă de la simpla toleranţă la acceptarea realităţii noastre multiculturale, pentru a dobândi înţelegere reciprocă. Perspectiva interculturală implică o schimbare reală la nivel pedagogic, trecând de la modele mai mult sau mai puţin reuşite de integrare şi de respect faţă de diversitate, la căutarea unei vieţi în armonie cu diferenţele”.
