Sesiune ştiinţifică ecumenică: În amintirea fraţilor
13.11.2003, Roman (Catholica) - Vineri, 7 noiembrie 2003, Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman a fost gazda unei sesiuni ştiinţifice ecumenice cu tema „În amintirea fraţilor”. Evenimentul a fost organizat în cadrul Centrului de cercetare ecumenică şi dialog interreligios Pax et unitas, care a fost înfiinţat în primăvara acestui an în cadrul Institutului Franciscan din Roman.
Sesiunea ştiinţifică a inclus conferinţe susţinute de pr. prof. dr. Isidor Mărtincă, decan al Facultăţii de Teologie Romano-Catolică şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti şi respectiv de pr. prof. univ. Semen Petre de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Conferinţele au avut ca titlu: „Speranţa creştină şi rugăciunea pentru cei răposaţi”, şi „Rugăciunile pentru cei adormiţi după învăţătura Bisericii Ortodoxe”. Această iniţiativă vine în direcţia dorinţei exprimate la 31 martie a.c., când a fost înfiinţat Centrul de studii, de a aduce şi pe aceste meleaguri spiritul franciscan al păcii, unităţii şi al înţelegerii, numit de Papa la întâlnirea istorică de la Assisi din 1986 drept „Spiritul de la Assisi”.
Principiile de bază pe care se axează acest Centru sunt următoarele: împărtăşirea tuturor oamenilor de bunăvoinţă mesajul armoniei universale a sfântului Francisc de Assisi; promovarea dialogului ecumenic şi interreligios; respectarea conştiinţei religioase a tuturor membrilor; promovarea cercetării de performanţă şi cunoaşterii tuturor manifestărilor religioase. Între membrii de onoare se numără şi Înalţi Ierarhi: Nunţiul Apostolic, Episcopii catolici de Bucureşti, Iaşi, Chişinău şi Cluj-Gherla, şi Episcopul Vicar ortodox de Roman.
