Anuarul Pontifical 2004
03.02.2004, Vatican (Catholica) - Card. Angelo Sodano, Secretar de Stat, Arhiepiscopul Leonardo Sandri, substitut pentru Probleme Generale, şi persoane responsabile cu redactarea şi tipărirea Anuarului Pontifical i-au prezentat în această dimineaţă Papei Ioan Paula al II-lea Anuarul din acest an. Din toate datele care reflectă situaţia Bisericii Catolice în lume, se observă câteva noutăţi, printre care crearea a 30 de noi Cardinali şi a 19 sedii episcopale, a unui Exarhat Apostolic, a unui Ordinariat Militar şi a unei Prefecturi Apostolice. În plus, au fost înfiinţate 4 sedii Mitropolitane, 2 sedii episcopale, iar în 2003 au fost numiţi 175 de noi Episcopi.
Statisticile referitoare la 2002 arată că au fost botezaţi 1 miliard şi 71 milioane de catolici, echivalent cu 17,2% din populaţia de pe glob (6 miliarde şi 212 milioane de persoane), distribuiţi pe continente după cum urmează: 50% în America; 26,1% în Europa; 12,8% în Africa; 10,3% în Asia şi 0,8% în Oceania. Persoanele implicate în activităţi pastorale sunt 4.217.572, dintre care 4.695 sunt Episcopi, 405.058 preoţi (dintre aceştia 267.334 sunt diecezani), 30.097 diaconi permanenţi, 54.828 călugări cu voturi care nu sunt preoţi, 782.932 călugăriţe cu voturi, 28.766 membri ai institutelor seculare, 143.745 misionari laici şi 2.767.451 cateheţi.
În comparaţie cu situaţia din 2001, numărul preoţilor în ansamblu a rămas în principiu acelaşi: în 2001 erau 405.067. Totuşi, la o analiză mai aprofundată se observă o creştere a numărului preoţilor diecezani, de la 266.448 în 2001 la 267.334 în2002, şi o scădere a numărului preoţilor călugări, de la 138.619 la 137.724. De asemenea, numărul diaconilor permanenţi este în creştere cu 3,1%, şi la fel şi cel al misionarilor laici, cu 3,4%. Seminariştii din seminariile mari sunt 112.982 (spre deosebire de 112.244 din 2001). Creşte şi numărul candidaţilor la preoţie, îndeosebi în Africa (+ 5,8%) şi în America (+ 1,4%), în timp ce în Europa şi în Asia se înregistrează o uşoară scădere a numărului lor.
