Patriarhia aduce lămuriri privind Catedrala Mântuirii Neamului
23.02.2004, Bucureşti (Catholica) - Presa seculară din ultimele zile a inclus numeroase articole privind Catedrala Mântuirii Neamului, cu numeroase acuze. La acestea a răspuns Biroul de presă şi comunicaţii al Patriarhiei Române prin comunicatul difuzat presei vineri, 20 februarie a.c.
„Catedrala Mântuirii Neamului va fi construită în locul monumentului eroilor comunişti, într-o îngemănare firească cu Mormântul Eroului Necunoscut, simbolul jertfei eroilor neamului românesc pentru credinţă, unitatea, libertatea şi propăşirea neamului”, se spune în comunicat. „Proiectul viitoarei Catedrale patriarhale va fi astfel elaborat astfel încât să se încadreze armonios în acest amplasament, fără defrişarea vreunui arbore sau distrugerea spaţiului verde din Parcul Carol. Mai mult, prin construirea Catedralei, frumuseţea peisajului va fi şi mai mult pusă în valoare.”
„Faţă de celelalte amplasamente propuse, Parcul Carol îndeplineşte cel mai bine exigenţele bisericeşti, care prevăd ca locaşurile de cult să fie aşezate în locuri curate şi liniştite, de preferinţă pe o colină sau un platou înalt. Parcul Carol îndeplineşte şi o importantă funcţie liturgică, fiind cel mai apropiat de centrul Patriarhiei Române, de unde se pot organiza procesiuni la marile sărbători religioase şi naţionale şi la reuniunile creştine.” Patriarhia se declară dornică să demareze cât mai rapid construcţia Catedralei, pentru care aşteaptă mutarea monumentului eroilor comunişti.
În încheiere sunt amintite motivaţii ale construirii acestei Catedralei, care ar împlini „testamentul Patriarhului Miron Cristea şi a celorlalţi patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române şi [ar răspunde] dorinţei clerului şi credincioşilor ortodocşi, mărturie stând numeroasele scrisori şi donaţii pentru susţinerea acestei iniţiative. Biserica Ortodoxă Româna, ridicată la rang de Patriarhie în anul 1925, nu are nici până astăzi o catedrală corespunzătoare, aşa cum au toate eparhiile din ţară şi celelalte Biserici ortodoxe surori, actuala catedrală de pe Dealul Patriarhiei aparţinând de fapt Arhiepiscopiei Bucureştilor şi Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei; în plus, aceasta a devenit de mult neîncăpătoare, iar Bucureştiul este singura capitală europeană care nu are o catedrală reprezentativă.”
