Supliment pentru Postul Mare al „Familiei creştine”
26.02.2004, Bucureşti (Catholica) - Luni a fost făcut public suplimentul pentru Postul Mare al revistei „Familia creştină” găzduită de situl ProFamilia.ro. Acest supliment prefaţează numărul 2 pe 2004, care urmează să devină public luni, 1 martie.
Cele şapte articole ale suplimentului ating teme variate şi gusturi diferite. Primul este „Calendarul familiei pentru Postul Mare”, care propune părinţilor activităţi concrete pentru fiecare zi de Post, pe care să le desfăşoare cu copiii. Urmează „Mesajul Papei pentru Postul Mare văzut de…” Mons. Vladimir Petercă, Dragoş Mihalcea şi Dan Catană. Cel de-al treilea articol îi aparţine pr. Cristian Văcaru, din Tel Aviv, şi propune parcurgerea în Ierusalim a „Căii Crucii – Calea Mântuirii”.
Directorul Editurii Buna Vestire, Ioan Moldovan, semnează în suplimentul „Familiei creştine” articolul „Tradiţii şi obiceiuri populare de Paşti”. Maria Goţia scrie „Despre moarte şi înviere, fără ocolişuri”, invitând la reflecţie în timpul acestui Post asupra misterului morţii şi învierii Domnului nostru Isus Cristos. Penultimul articol îi aparţine Dorinei-Tereza Gorgan, având ca titlu „Timpul pascal oglindit în muzică”.
Ultimul articol poartă titlul „Durerea: enigmă sau mister?” Este vorba de o traducere a unei intervenţii susţinută relativ recent de către Cardinalul Javier Lozano Barragan, Preşedintele Consiliului Pontifical pentru Pastorala Serviciilor de Sănătate. Articolul marchează de fapt aniversarea a 20 de ani de la documentul Papei Ioan Paul al II-lea despre suferinţă: Salvifici doloris.
