Papa reia întâlnirile cu parohiile romane
02.03.2004, Vatican (Catholica) - La sfârşitul săptămânii trecute Papa Ioan Paul al II-lea a reluat întâlnirile cu comunităţile parohiale din Dieceza sa, dar care acum au loc în Vatican. Sâmbătă, în Aula Paul al VI-lea, Papa a prezidat Liturghia pentru credincioşii din patru parohii din sudul Romei: Sf. Anselm, Sf. Carol Borromeul, Sf. Ioan Baptist de La Salle şi Sf. Maria, Steaua Evanghelizării. Astfel acum Sfântul Părinte a întâlnit 307 din cele 336 de comunităţi parohiale ale Diecezei de Roma.
„Aceste întâlniri îmi permit să îmi manifest afecţiunea care mă uneşte mai intens cu voi, dragi credincioşi ai Diecezei de Roma”, a spus Papa în predică. „Nu uitaţi niciodată: vă port în inima mea. Sunteţi parte a poporului creştin încredinţat mie într-un mod special pentru păstorire.” Cele patru parohii nu au încă biserici, desfăşurându-şi viaţa în clădiri construite din materiale prefabricate, sau chiar în garaje. Papa a invitat comunităţile să devină tot mai mult „familii de familii, capabile să împărtăşească bucuriile şi dificultăţile”.
„Implicaţi părinţii în pregătirea copiilor şi tinerilor pentru sacramente şi pentru viaţa creştină”, i-a îndemnat Papa pe preoţi. „Propuneţi întâlniri de formare” şi ajutaţi familiile să fie „primul loc de educare creştină a copiilor”. „Sprijiniţi familiile aflate în situaţii dificile şi condiţii precare, ajutându-i să înţeleagă planul lui Dumnezeu privind căsătoria şi familia. Pe drumul Postului, îl contemplăm pe Cristos care a postit şi s-a luptat cu răul. Şi noi, în pregătirea pentru Paşti, suntem conduşi de Spirit într-un deşert al rugăciunii şi penitenţei pentru a fi mai intens hrăniţi cu Cuvântul lui Dumnezeu.”
Mai mult, ca şi Cristos, „suntem chemaţi la o luptă dură şi hotărâtă cu răul”, a continuat Papa. „Doar în acest mod, reînnoind supunerea la voinţa lui Dumnezeu, putem să rămânem fideli vocaţiei noastre creştine: aceea de a fi mărturisitori şi martori ai Evangheliei.” La final, Sfântul Părinte a amintit credincioşilor: „Nucleul credinţei pe care sunteţi chemaţi să o proclamaţi cu viaţa voastră este Isus mort şi înviat pentru noi!”
