Simpozion internaţional la Iaşi – a doua zi (I)
10.03.2004, Iaşi (Catholica) - Cea de-a doua zi a Simpozionului internaţional de la Iaşi a avut ca tematică realitatea eclezială internaţională. Primele două conferinţe au tratat despre problemele ce privesc Europa, cu precădere aspecte de bioetică şi educaţie. Ultimele trei conferinţe au avut ca obiectiv prezentarea situaţiilor cu care se confruntă Bisericile din Asia, Africa şi America. Lucrările de marţi, 9 martie, au fost moderate de pr. lect. dr. Ştefan Lupu, care în deschiderea primei sesiuni a vorbit despre importanţa şi limitele a două sectoare cu care se confruntă Europa de astăzi: bioetica şi educaţia. O prezentare amplă se găseşte pe situl Diecezei de Iaşi, însoţită de fotografii de la eveniment.
În prima conferinţă, prof. dr. Vittorio Possenti (Universitatea din Veneţia – Italia) a vorbit despre „Natura umană şi biotehnologiile moderne” denunţând tendinţa de naturalizare a omului ca fiind o caracteristică reducţionistă. „Educaţia creştină şi noul umanism” a fost titlul celei de-a doua conferinţe susţinute de prof. dr. Flavio Pajer (Universitatea „Maria Assunta” – Roma). Invitatul a subliniat că societatea noastră este dezumanizată pentru că ignoră omul şi a prezentat câteva dintre crizele fundamentate pe provocările culturii postmoderne: existenţa mai multor puncte de vedere; căderea semnificaţiei şi degradarea în superficial; fracturi culturale la nivel structural; pertinenţa culturală a datului creştin. Soluţiile viabile ar fi, după Pajer, recuperarea sensului de a fi om şi buna determinare şi orientare a aspectului cultural în viaţa obişnuită de zi cu zi.
Realitatea Bisericii din Asia a fost prezentată de către pr. prof. dr. Wilhelm Müller (Universitatea Pontificală Urbaniana – Vatican) în conferinţa sa „Perspectivele evanghelizării în Asia”. Müller a oferit o incursiune completă a prezenţei creştinismului pe continentul asiatic. Mons. Gerard Njen (Congregaţia pentru Disciplina Sacramentelor şi Cultul Divin) în conferinţa sa „Problemele evanghelizării în Africa” a scos în evidenţă vitalitatea caracteristică africanilor. Au fost subliniate două dimensiuni importante: a fi creştin împreună cu aspectul sacramental şi a fi african împreună cu aspectul politic. Ultima conferinţă a fost susţinută de pr. James M. McCann SJ (Conferinţa Episcopală Americană, Washington DC – SUA) având ca titlu „Cum se poate asculta cuvântul lui Dumnezeu în America de astăzi”.
La sfârşitul conferinţelor, PS Petru Gherghel, Episcopul Diecezei de Iaşi, recent întors dintr-o vizită pastorală din Kenya, a completat din experienţa pe care a trăit-o aspecte ale evanghelizării misionare pe care doi dintre preoţii români şi mai mulţi laici o desfăşoară în Africa. Lucrările simpozionului au continuat după-amiaza cu o masă rotundă.
