Conferirea ministerelor lectoratului şi acolitatului
16.03.2004, Iaşi (Catholica) - Duminică, 14 martie 2004, în capela Institutului Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi au fost conferite, în cadrul Sfintei Liturghii, ministerele lectoratului şi acolitatului studenţilor din anul IV şi, respectiv, anul V. La Liturghie au participat PS Aurel Percă, numeroşi profesori ai Institutului, părinţii, rudelele şi prietenii candidaţilor.
Biserica locală de Iaşi a trăit duminică, 14 martie a.c., un eveniment deosebit: 31 de studenţi ai Seminarului Teologic Romano-Catolic din Iaşi au primit ministerele lectoratului şi acolitatului. În procesul de formare la Sfânta Preoţie, aceste slujiri au un rol deosebit, întrucât îi determină pe seminarişti la o mai mare conştientizare şi responsabilizare în trăirea şi proclamarea cuvântului lui Dumnezeu şi administrarea sfintei Împărtăşanii.
PS Aurel Percă, în predica din cadrul sfintei Liturghii, a scos în evidenţă curajul şi disponibilitatea tinerilor care au răspuns afirmativ la chemarea Domnului şi a subliniat caracterul de jertfă al slujirii lui Cristos, jertfă la care se angajează fiecare dintre candidaţii celor două ministere. Evenimentul important din viaţa lor îi apropie mai mult de altar, acolo unde Cristos se dă pe sine ca hrană pentru viaţa veşnică atât prin masa cuvântului, cât şi prin cea euharistică.
Relatarea diac. Cristinel Farcaş cuprinde şi câteva mărturii ale studenţilor, pe care vă invităm să le citiţi pe situl Diecezei de Iaşi, Ercis.ro.
